Surpriza Seat pentru Worthersee: modele cu tuning de uzină
17 Mai 2012, 07:58
Dacă tot am pornit astăzi tema întâlnirii fanilor grupului Volkswagen de la Worthersee, nu putem să trecem cu
vederea şi supriza pregătită de Seat pentru fanii săi. Spaniolii aduc tocmai 6 exemplare exotice!
Primul şi cel mai nuanţat dintre acestea e Seat Ibiza Cupra Concept, model care arată la indigo asemeni
viitoarei versiuni de serie a celui mai performant Ibiza. Sub capota maşinuţei galbene a fost montat un propulsor turboaspirat de 1.4 litri, care
dezvoltă 180 CP, iar pe caroserie, galbenul intens este provocat de elemente contrastante de culoare
neagră, precum corpurile oglinzilor exterioare, difuzorul barei de protecţie spate şi jantele de 17 inch.
O altă premieră absolută va fi ediţia FR a lui Seat Mii, vopsită în roşu Tornado şi decorată cu elemente de plastic negru, în stilul Golfurilor GTI de altă dată. Tabloul este completat de jantele gri, cu contur roşu. Contrastul între negru şi roşu continuă şi la interior, unde, pe lângă o serie de mici modificări, şi-a făcut loc şi inscripţia „FR Line”.
Spaniolii vor aduce la Worthersee şi două exemplare de serie Ibiza FR şi Leon Cupra R, dotate cu o listă lungă de accesorii personalizate din catalogul Seat. Ibiza FR, spre
exemplu, este vopsită într-o nuanţă specială de alb Nevada White, e dotată cu jante de 17 inch Reifnitz de culoare gri şi negru, iar etrierele frânelor sunt vopsite în culoare roşie, la fel ca şi
corpurile oglinzilor exterioare.
Spoilerul spate este, de asemenea,
unul special, supradimensionat. Iar
nuanţele roşii fac atmosfera şi la
interior.
La rândul său, Leon Cupra R vine în aceeaşi nuanţă de alb a caroseriei, dar aici contrastul îl asigură mai multe elemente lucioase negre. Cireaşa de pe tort o constituie etriere frânelor, vopsite într-un oranj intens. La interior, inserţiile de culoare neagră au fost lăcuite, pentru a căpăta acelaşi luciu ca şi elementele contrastante ale exteriorului.
Ultimele două exemplare expuse de Seat la Worhtersee sunt maşinile de cursă Ibiza SC Trophy şi Leon Super Copa, ambele vopsite într-o nuanţă de gri mat, cu contraste de oranj ţipător. Ibiza SC Trophy a fost creată pe baza
versiunii facelift a lui Ibiza, iar sub capotă e amplasat un motor turboaspirat de 1.4 litri şi 180 CP, cuplat la o transmisie DSG cu 7 trepte. Pentru a fi pregătită de curse, maşina a fost echipată cu un diferenţial
autoblocabil, cu un sistem nou de frânare şi suspensie de curse, iar jantele de 18 inch au fost încadrate în aripi puternic evazate. Acest model este disponibil şi cumpărătorilor interesaţi de astfel de vehicule de curse, şi costă 31,500 Euro.
Seat Leon Super Copa va fi de asemenea disponibil spre vânzare, însă la un preţ ceva mai iute, de 63,000 euro. Modelul este creat pe baza exemplarelor Seat din WTCC, iar sub capota sa e montat un motor turboaspirat de 2.0 litri, care dezvoltă 300 CP! Leon Super Copa poate
atinge, astfel, o viteză maximă de 250 km/h. Puterea imensă a motorului este transmisă roţilor faţă prin intermediul unei transmisii DSG cu 6 rapoarte, iar diferenţialul este de asemenea unul autoblocabil.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
5
3,647
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
COMENTARII (1)
G e o
Floreşti, Moldova
la 17 Mai 2012 - 19:10
Leon Cupra R cel mai tare imi place!!!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!