Toyota GT86 debutează pe Nurburgring
18 Mai 2012, 15:21
Week-end-ul care se apropie va fi unul de iniţiere a coupe-ului sportiv Toyota GT86 în lumea curselor motorsport. Două astfel de modele, susţinute şi de un Lexus LF-A, vor evolua în cursa
de anduranţă de 24 ore de pe Nurburgring.

Cele trei vehicule au fost pregătite de inginerii Toyota, în colaborare cu
partenerii lor tradiţionali în cursele motorizate – cei de la Gazoo Racing. Pe lângă vehiculele care vor participa în competiţie, Toyota va mai expune şi o versiune cu tuning a modelului GT86,
numită GRMN SPORTS FR Concept şi dezvoltată de asemenea împreună cu cei de la Garoo Racing. Aceasta vine cu un kit aerodinamic agresiv, care i-a alungit bara de protecţie faţă şi i-a evazat aripile, iar pe capotă au apărut şi două incizii de aerisire. În spate, GT86 a primit un spoiler masiv, iar din difuzorul barei de protecţie ies patru guri de evacuare.

Intriga cea mai vine, însă, sub capotă. Inginerii de la Gazoo Racing au „perfecţionat” motorul boxer de 2.0 litri, montându-i un sistem de admisie turboaspirat, cu o turbină şi un compresor mecanic. În rezultat, puterea lui GT86 a crescut de la 200 CP la... 320 CP! Cuplul maxim măsoară acum 421 Nm. Această
combinaţie dintre turbină şi compresor nu este aleasă întâmplător – compresorul asigură reacţiile bune la turaţii joase, în timp ce turbina intervine în rol la turaţii înalte.

Din păcate, caracteristicile dinamice ale versiunii tunate nu au fost dezvăluite, fiind anunţată doar greutatea de 1,280 kg a maşinii. Cu siguranţă, însă, acceleraţia de la 0 la 100 km/h va fi cu mult mai mică decât cele 7.6 secunde atinse de un GT86 standard. O valoare de 5.5 secunde e una cât se poate de reală, cred.

Odată cu creşterea puterii, GT86 a primit un sistem de frânare
perfecţionat şi o suspensie mai rigidă. De asemenea, maşina a primit jante din aliaj uşor de 18 inch, precum şi un habitaclu modificat. Aici a apărut un volan sportiv şi mai multe indicatoare noi, pentru presiunea afişarea presiunei turbinei, a temperaturei uleiului şi a lichidului de răcire. Scaunele noi sunt de tip scoică, cu centuri de siguranţă cu prindere în patru puncte. Maşina a primit şi o cuşcă roll-over, din cauza căreia s-a recurs la înlăturarea banchetei spate.

Judecând după seriozitatea abordării conceptului, putem intui că Gazoo Racing va primi dreptul de a produce o serie amplă de elemente autorizate de tuning pentru GT86, disponibile spre achiziţie de către proprietarii modelului. Fără îndoială, kit-ul turbo ar fi la mare căutare!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
4
2,858
GALERIE FOTO (20 IMAGINI)
COMENTARII (1)
G e o
Floreşti, Moldova
la 18 Mai 2012 - 19:32
succese mari lor!!
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!