BEMOL Regions Cup 2012 a ajuns la final. Cine sunt câştigătorii?
4 Septembrie 2012, 07:00
24 echipe, 38 meciuri, 182 goluri şi sute de spectatori! Asta, şi nu numai atât, a însemnat sezonul BEMOL REGIONS CUP 2012! Timp de 4 luni, jucătorii din toate colţurile Moldovei înscrişi în campionatul regional de fotbal organizat de BEMOL au luptat pentru locul I.

25 august 2012, ora 17:00 a început meciul pentru victorie. Pe terenul CPSM de la Vadul lui Vodă s-au întâlnit atât echipele FC Nisporeni şi CS Cojuşna, cât şi suporterii acestora. În acea zi, jucătorii ambelor echipe au avut de luptat şi cu o căldură insuportabilă de peste 40 de grade! La sfârşitul celor 90 de minute, scorul era 1:1, şi meciul a fost prelungit cu 30 minute (două reprize a câte 15 minute). Într-un final, jucătorul CS Cojuşna Alexei Certan a reuşit să
înscrie golul ce le-a a dus victoria şi titlul de campioni ai sezonului 2012 BEMOL REGIONS CUP!

Compania BEMOL organizează deja al treilea an la rând campionatul regional de fotbal cu scopul de a ajuta tinerii sportivi să-şi dezvolte talentul.

Nu rataţi sezonul 2013 – înscrieţi-vă în joc!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, cu referire la BEMOL
1
2,097
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!