BMW Fest. Reportaj de la sărbătoarea fanilor BMW.
17 Septembrie 2012, 15:38
Sâmbătă, 15 septembrie, în Chişinău au circulat mult mai puţine BMW-uri decât de obicei. Şi asta pentru că o
mare parte din BMW-urile capitalei, dar şi ale ţării, s-au adunat la Aerodromul Vadul-lui-Vodă, unde a avut loc BMW Fest – un mega eveniment creat din pasiune pentru BMW, pentru pasionaţii BMW.
E greu de spus câte BMW-uri au ajuns la eveniment, dar numărul acestora e de ordinul miilor, întrucât sfârşitul şirurilor de BMW-uri parcate dispărea departe în zare. E şi mai greu de estimat numărul fanilor şi admiratorilor BMW care au venit să sărbătorească, dar, cu siguranţă nici un alt eveniment
similar nu reuşeşte să conglomereze atâţia pasionaţi pentru o marcă de automobile!

Sărbătoarea a debutat cu o urare de bun venit din partea Dlui Victor Miculeţ, Director General al Importatorului Autorizat BMW în Moldova, care a fost
partenerul principal al marelui eveniment, organizat de BMW Club Moldova. A urmat o defilare a celor mai fierbinţi BMW-uri, după care cele mai fierbinţi fete au delectat privirile celor prezenţi.
O altă picanterie care a incitat spiritele a fost un show de motociclete, realizat de doi fraţi unguri, veniţi în Moldova special pentru sărbătoarea fanilor
BMW. Scamatoriile incredibile ale celor doi au demonstrat până unde poate ajunge mânuirea unui vehicul pe două roţi.
Importatorul general BMW în Moldova a avut surprize şi pentru cei care aşteaptă cu sufletul la gură noile modele bavareze. Astfel, la evenimentul de sâmbătă au debutat public în Moldova noile Seria 7 facelift şi X6 facelift, care au
putut fi cunoscute îndeaproape de
public.

Momentele fierbinţi nu s-au oprit aici, şarmul feminin condimentând şi în continuare atmosfera. Cei iubitori de competiţii au putut să urmărească pe
viu performanţa cleor mai puternice BMW-uri, să aprecieze cele mai elegante exemplare BMW cu piese de stoc sau cele mai bine tunate BMW-uri, modelate după bunul plac al proprietarilor.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
4
2,905
GALERIE FOTO (35 IMAGINI)
COMENTARII (1)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 17 Septembrie 2012 - 20:36
Ce nu ati postat si un video cum se dansa streap-tease:

http://wvw.protv.md/stiri/divertisment/masini-si-femei-frumoase-la-cursa-bmw-urilor-de-la-vadul-lui-voda.html
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!