BMW Seria 3 Gran Turismo şi MINI Paceman au debutat oficial în Moldova
10 Iunie 2013, 17:28
Compania Autospace, importator general BMW Group în Moldova, a dezvăluit publicului autohton noile BMW Seria 3 Gran Turismo şi MINI Paceman. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă plăcută şi lejeră, în incinta Villa Drago, în după amiaza unei frumoase zile de duminică la început de vară. Peste 150 de familii au fost prezente la grandioasa ceremonie!
Cele două noi modele reprezintă întruchiparea a două viziuni de design
diferite, însă ambele vin cu opţiuni de motorizare şi tehnologii disponibile în premieră pentru segmentul său. BMW Seria 3 Gran Turismo vine cu o abordare orientată către confort şi versatilitate pentru călătorii lungi, în timp ce MINI Paceman, declarat drept primul Sports Activity Coupe din segmentul compact premium, este un deschizător de drumuri prin jungla urbană. Odată cu debutul celor două modele noi în Moldova, a fost sărbătorită şi aniversarea a 9 ani
de la apariţia primului număr al revistei VIP Magazin şi a parteneriatului acesteia cu BMW Moldova. De asemenea, în cadrul evenimentului revista VIP Magazin a desemnat 9 familii model, a căror poveşti au apărut în paginile revistei în istoria sa de 9 ani.
Toţi copiii, prezenţi la eveniment, au avut ocazia de a se juca cu Minnie şi Mickey Mouse, iar cei maturi au făcut poze, au savurat gustări fine,
acompaniate de un vin select de la Fautor, şampanie Cricova, cafea savuroasă Kimbo, ascultând şi muzică de calitate în interpretarea Getei Burlacu şi a trupei Andry Band. Evenimentul a inclus şi o prezentare de modă de marca Levi's, rolul de modele avându-l vedetele şi persoanele publice încântate să descopere noua colecţie de rochii, pantaloni scurţi, blugi şi tricouri de la Levi's.
BMW Seria 3 Gran Turismo
Noul BMW Seria 3 Gran Turismo adaugă un concept inovator la gama de succes BMW Seria 3. A treia
variantă de caroserie a actualei familii de modele combină genele dinamice şi sportive ale Sedanului cu spiritul practic şi versatilitatea versiuniiTouring, calităţi care sunt susţinute de o creştere evidentă a spaţiului şi a confortului la condus. Noul BMW Seria 3 Gran Turismo îşi propune să fie atât un automobil business elegant, cât şi un break dinamic şi confortabil.
Noul model poate fi deja achiziţionat sau comandat în prealabil la importatorul Autospace, cu un preţ de start de 27,790 Euro pentru versiunea 320i şi 32,190 Euro pentru 320d. Pe lângă aceste motoare diesel şi benzină eficiente şi performante, clienţii mai pot alege între ultra-eficientul 318d GT sau mai performantele motorizări pe benzină 328i GT şi 335i GT. Toate motoarele utilizează tehnologia TwinPower Turbo.
BMW Seria 3 e un automobil care trebuie cunoscut în detaliu şi mai ales simţit, pentru a fi înţeles cu adevărat. Redacţia PiataAuto.md a avut
ocazia de a simţi din plin modelul în Sicilia, acum 3 luni, la testul drive internaţional al modelului, noi fiind şi prima entitate de presă auto din
Moldova care a testat noul model bavarez, pe site-ul nostru fiind publicat şi un superb test drive. Vă invităm
NOT NORMAL. Ca şi toate modelele MINI, Paceman este anormal. Adică total non-conformist, desprins de tiparele uzuale a ceea ce ştim despre un o maşină, iar în acest caz despre un SUV cu siluetă coupe. De fapt, noţiunea de SUV e una care vine să reprezintă standardele actuate mai cunoscute ale lumii auto, dar MINI Paceman nu şi-a asociat o identitate de SUV, ci de Sport Activity Coupe compact. Din nou, altfel.
Şi dacă tot vorbim de NOT NORMAL, era evident faptul că dezvăluirea lui Paceman nu putea să aibă loc pe o platformă convenţională, pusă dosit într-un loc calm. Nu, MINI Paceman a fost pus într-o piscină şi şi-a demonstrat formele într-un mod cu totul inedit!
Iar conceptul inovaţional al modelului este transpus într-un limbaj gustos
de design specific MINI, care va sublinia caracterul special şi ambiţios al proprietarului său. Mai mult ca atât, ca şi toate modelele MINI, Paceman
oferă şansa unei personalizări avansate a maşinii, de la aspect exterior individualizat până la dotări interioare şi combinaţii cu totul
speciale. Nu lipseşte nici tracţiunea integrală ALL4!
În Moldova MINI Paceman este disponibil de la un preţ de start de 20,500 euro pentru versiunea MINI Cooper Paceman şi 22,800 euro pentru MINI Cooper D Paceman.
Din nou, Vă vom relata detailat despre MINI Pacem după experienţă pe viu a redacţiei noastre, adică un test drive amplu. Iar această experienţă a şi avut loc deja! Vă delectăm cu o primă poză de la test şi vă îndemnăm să ne
vizitaţi, pentru că în curând vom publica şi testul complet cu MINI Paceman Cooper S!
Браво лор! gt-ul imi place mult) si la interior si la exterior e ft bun
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 10 Iunie 2013 - 23:01
Si marmota invelea ciocolata in staniol.
@Alexei, nu uita sa pui '' . '' la terminarea unei fraze. PUNCT* .
2
0
Alexei
Rezina, Moldova
la 11 Iunie 2013 - 15:29
aha, asteapta! la pastele calului :P (spatiu gol )* VID* Gaura de covrig )))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 11 Iunie 2013 - 22:42
Nu-mi plac gheboasele astea de Gran Turismo... daca scot si Seria 7 GT, ap fac eu un lukru pe cel ce a venit ku ideia asta nastrusnika de a strika masinile care deja au renume!