Matematică
Noi testăm astăzi un Volvo XC90 D5 Momentum, cu mai multe opţiuni suplimentare bifate, care s-au constituit într-un preţ final de 53,299 euro o valoare aflată exact în intervalul preferat al cumpărătorilor de SUV-uri premium de această talie din Moldova. Dar haideţi să facem mai multă lumină în lista de dotări, ca să vedem ce echipări conţine exemplarul din testul nostru de astăzi pentru acest preţ.
Partea cea mai lăudabilă, poate, la noul Volvo XC90 este că toate sistemele de siguranţă sunt oferte standard, în dotarea de bază. Evident, şi dotările
superioare, precum cea din testul nostru, le au încorporate, fără vreo supraplată. Aici se include întreg setul de airbag-uri, sistemul de frânare autonomă City Safety, sistemul de stabilizare a traiectoriei, sistem anti-răsturnare, sistemul WHIPS pentru protecţia la impact spate, etc. În echiparea standard a versiunii noastre se mai include acţionarea electrică a tuturor geamurilor, sistemul de climatizare bi-zonală, inserţiile exterioare de aluminiu, oglinzile rabatabile cu încălzire, precum şi un sistem de asistare la coborâre şi urcare în offroad. De asemenea, cutia de viteze automată cu 8 trepte şi sistemul de tracţiune integrală sunt oferite standard pentru motorizarea D5.
Dar să trecem la dotările cele mai delicioase, conţinute în preţul de 53,300 euro. Interiorul este tapiţat cu piele Premium Sport de o culoare maro-galben piele care are un aspect foarte plăcut şi o calitate foarte bună. Versiunea de top Inscription avea o piele de aceeaşi culoare, dar care era perforată şi era ceva mai fină la atingere. Aici, însă, tapiţeria de piele oferă oricum o ambianţă de o calitate desăvârşită, semnată cu demnitate de suedezi cu steagul ţării lor.
Inserţiile din habitaclu sunt din lemn natural scandinav, iar pe centrul planşei de bord e prezent acelaşi sistem multimedia cu navigare inclusă, cu ecran tactil de 12 ţoli diagonala. Maşina noastră de astăzi are scaunul pasagerului dreapta parţial reglabil electric, parţial mecanic, însă scaunul şoferului este reglabil complet electric şi mai dispune şi de 3 poziţii memorate. Evident, dotarea de top testată anterior avea reglaje complet electrice pentru ambele scaune. Astăzi, însă, am testat mai detaliat sistemul de navigare al