Volkswagen și-a găsit un „țap ispășitor” în scandalul Dieselgate
14 Septembrie 2016, 17:04
Unul dintre cele mai sonore scandaluri în lumea auto din ultimii ani, cu siguranță este așa numitul „Dieselgate” al celor de la Volkswagen. De ani buni producătorul german instala un „sistem de trișare” cu nivelul emisiilor pe mai multe propulsoare diesel, dar și pe benzină, afectând peste 11 milioane de automobile din cadrul grupului Volkswagen.

După ce au fost deconspiraţi de către americani, treptat, cei de la Volkswagen au început rechemările automobilelor, dar până acum nu s-au
găsit persoanele, care se fac vinovate în acest scandal. În urma scandalului șeful grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, și-a dat demisia, iar pe urmele acestuia au pășit mai multe persoane, care ocupau posturi înalte în cadrul grupului german.

Recent, un inginer, pe nume Robert Liang, care a lucrat pentru Volkswagen din 1983 şi a participat la crearea
dieselului de 2.0 litri din seria EA 189, care a ajuns în inima scandalului, s-a declarant vinovat, fiind acuzat de conspiraţie şi fraudă, împotriva “Legii pentru Aer Curat”, care a fost adoptată în SUA în 1970. Se pare că Liang a fost cel, care a făcut ca „sistemul de trişare” cu emisiile să lucreze şi să mintă testele ecologice realizate de către EPA.
Liang a ştiut despre utilizarea sistemului pe automobile cu anul de model 2009-2016 şi despre publicitatea falsă „Clean Diesel” (diesel curat), cu care Volkswagen a cucerit America. Se pare că cei de la Volkswagen şi-au găsit un ţap ispăşitor, care, odată ce s-a declarat vinovat, va primi până la 5 ani de închisoare.

Totuşi, Departamentul Justiţiei din SUA ne dă de înţeles că „vor cădea mai multe capete”, întru-cât Robert Liang a avut co-conspiratori, foşti lucrători şi actualii lucrători Volkswagen. Astfel, Volkswagen se va mai confrunta cu acuzaţii penale.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,155
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!