Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Premiile americane WARDS au neglijat propulsoarele V8!
13 Decembrie 2016, 11:44
Pentru prima dată în 28 de ani, în WARDS Top 10 cele mai bune motoare ale anului, în cazul dat 2017, nu a fost inclus nici un V8! Se pare că America este cucerită de virusul downsizing-ului și turboaspirării! Conform celor de la WardsAuto, motoarele turboaspirate cu cilindree mică sunt foarte performante și consumă mai puțin combustibil, iar o importanță tot mai mare o are hibridizarea, astfel, trei dintre cele 10 motoare fac parte din propulsii hibride. Experții WardsAuto au testat 40 de propulsii pe o perioadă de 2 luni de zile și au convenit cu lista celor mai bune 10 propulsoare, aranjate în ordinea alfabetică:

• 3.0 litri turboaspirat în 6 cilindri în linie (BMW M240i)
• 1.5 litri în 4 cilindri aspirat natural – generator de energie (Chevrolet Volt)
• 3.6 litri V6 aspirat natural – propulsie hibridă (Chrysler Pacifica Hybrid)
• 2.3 litri turboaspirat în 4 cilindri (Ford Focus RS)
• 2.0 litri în 4 cilindri aspirat natural – propulsie hibridă (Honda Accord Hybrid)
• 1.4 litri în 4 cilindri turboaspirat (Hyundai Elantra Eco)
• 3.0 litri V6 turboaspirat (Infiniti Q50)
• 2.5 litri în 4 cilindri turboaspirat (Mazda CX-9)
• 2.0 litri în 4 cilindri turboaspirat (Mercedes-Benz C300)
• 2.0 litri în 4 cilindri turboaspirat (Volvo V60 Polestar)
Pentru a ajunge în acest Top 10, pretendenții nu trebuie să aibă un preț de start mai mare de 62,000 de dolari, iar experții punctează propulsoarele pentru puterea, cuplul, nivelul zgomotului, eficiență și tehnologiile implementate.
Cei de la WardsAuto au fost impresionați de unitatea modelului BMW M240i, care face parte din noua gamă de motoare bavareze, fiind potentă și eficientă arătând în cadrul testelor un consum de 9 l/100 km. Propulsia lui Chevrolet Volt a impresionat cu un consum de 2.2 l/100 km, la fel precum și Chrysler Pacifica Hybrid, a impresionat cu propulsorul potent și un consum de doar 7.8 l/100 km. Al treilea hibrid, Honda Accord Hybrid, a reușit să „amăgească” pe cei care o conduc, cu un comportament natural al unui automobil convențional, totodată oferind cel mai balansat nivel de performanță și eficiență, reușind
să indice un consum de doar 5 l/100 km în timpul testelor. Hyundai Elantra Eco cu al său propulsor micuț turboaspirat oferă eficiență demnă de un hibrid – 5.8 l/100 km.

Ford Focus RS a dăruit adevărate emoții, storcând din benzinarul de
2.3 litri 350 CP, iar cei de la Infiniti au uimit cu noul benzinar turboaspirat de 3.0 litri (400 CP), care oferă o inginerie ce merge în pas cu concurenții germani. De obicei un benzinar în 4 cilindri nu este o revelație pentru un SUV cu 7 locuri, inginerii de la Mazda însă au făcut o adevărată magie cu noua unitate, care oferă performanțe de invidiat.

A impresionat și benzinarul celor de la Mercedes-Benz, mai cu seamă prin felul cu care livrează puterea – cuplul maxim de 370 Nm este atins la turații extrem de joase de doar 1,300 rpm!

La rândul său, benzinarul turboaspirat al celor de la Volvo a impresionat prin puterea imensă stoarsă dintr-un volum de doar doi litri – 367 CP.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
432
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!