Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

REPORTAJ: Vizităm fabricile din Moldova producătoare de componente pentru marii constructori auto

În cea de-a doua zi a evenimentului „Moldova Automotive Days 2017”, despre care am relatat într-un reportaj recent, un grup de potenţiali investitori străini au vizitat câteva fabrici din Moldova, care activează în domeniul automotive şi produc componente pentru marii constructori auto.
Pentru potenţialii investitori, această vizită a fost foarte importantă pentru a cunoaşte mai mult despre posibilităţile şi oportunităţile pe care le oferă Moldova în domeniul automotive şi pentru a vedea cum activează aici pionerii din acest domeniu, iar pentru noi, cei de la Redacţia PiataAuto.md, care a avut deosebita ocazie să participe la acest eveniment, a fost interesant să vedem ce componente auto sunt produse în Moldova, pentru a informa şi cititorii noştri, că industria auto există în ţara noastră şi evoluează extrem de rapid.

Prima vizită a avut loc la Sumitomo Electric Bordnetze şi anume la şantierul din oraşul Orhei, unde din septembrie 2016 are loc construcţia unei noi fabrici pe un teritoriu de 27,000 de metri pătraţi, la care vor fi produse cablaje pentru automobile. Compania Sumitomo produce cablaje, în mare parte, pentru grupul Volkswagen şi anume, pentru brandurile Audi, Bugatti, Porsche, Skoda, SEAT şi Volkswagen, inclusiv vehiculele comerciale şi modelele produse pentru piaţa din China. Sunt produse componente şi pentru utilitarele Mercedes-Benz Sprinter. În prezent compania arendează un spaţiu dintr-un centru comercial alăturat, unde în jur de 300 de angajaţi lucrează la producţia cablajelor. Potrivit directorului general al companiei, Igor Corman, noua fabrică, construcţia căreia va fi finalizată către septembrie anul curent, va oferi în viitor locuri de muncă pentru circa 2,500 de oameni din regiune. În incinta locaţiei temporare, am avut ocazia de a vedea macheta viitoarei fabrici, care ne oferă posibilitatea să ne imaginăm cum va arăta fabrica finalizată şi cum va fi modificată infrastructura traseului de centură din Orhei (va apărea o staţie generoasă pentru autobuze), dar şi un exemplu de cablaje produse pentru noua generaţie Volkswagen T6.
Următoare vizită a fost la „GG Cables & Wires EE” SRL, compania fondată în 2012 de către austriecii de la Gebauer & Griller. Cablurile sunt produse aici din vara anului 2013, în timp ce deschiderea oficială a avut loc în 2014. Fabrica celor de la Gebauer & Griller se află în aceeaşi zonă economică liberă Bălţi, în cadrul căreia se află pionerii industriei automotive din Moldova, compania germană Draexlmaier, ce activează aici de acum 10 ani, din 2007. Cei de la Draexlmaier sunt partenerii strategici pentru Gebauer & Griller. Germanii primesc de la austrieci cabluri din care sunt produse cablaje pentru astfel de producători auto renumiţi precum Audi, BMW, Mercedes-Benz, Porsche, Jaguar şi Bugatti. Spre exemplu, în Moldova cei de la Draexlmaier produc unitatea de control pentru oglinzile retrovizoare, dar şi pentru sistemul de avertizare despre vehiculele aflate în unghiul mort, aceste elemente fiind instalate pe noul Mercedes-Benz C-Class!
Am avut ocazia să vizităm linia de producţie, unde cei de la Gebauer & Griller produc cabluri din cupru. Iniţial, acesta este împletit pe nişte bobine, ca mai apoi să primească şi învelişul protector la exterior. Cablurile de diferite culori ajung pe bobine ceva mai mici şi sunt stocate în depozit, de unde sunt încărcate în camioane şi exportate din Moldova. Da, toată producţia celor de la Gebauer & Griller merge la export. Pe lângă cablurile simple, la această fabrică sunt produse şi cablaje un pic mai sofisticate pentru automobilele grupului BMW. În incinta fabricii vedem un panou, pe care sunt reprezentate modelele BMW Seria 2 Active Tourer, BMW X1 şi hatchback-ul MINI, dar şi motoarele acestora cu 3 şi 4 cilindri, cu roşu fiind arătată poziţia acelor cablaje produse în Moldova. Comparativ cu cablurile simple, care doar urmează să fie utilizate în producţia cablajelor pentru automobile, cablajele produse aici sunt componente finite ce se instalează direct pe automobile. Impresionant! În cadrul acestei fabrici lucrează doar 102 de persoane, în mare parte lucrători la linia de producţie, unde săptămânal sunt produse 35,000 de kilometri de cablu, iar anual aproximativ 1.2 milioane de kilometri, fabrica lucrând nonstop, 24 din 24, 7 zile din săptămână.
Compania Gebauer & Griller a început să construiască şi a doua fabrică în Bălţi, la care din 2019 vor lucra iniţial 400 de angajaţi, iar ulterior numărul acestora va creşte la 600 de persoane. Cea de-a doua fabrică va produce cablaje pentru automobilele producătorilor auto europeni, printre care Audi, BMW, Bentley, Mercedes-Benz, smart, Porsche, Lamborghini, Fiat, Alfa Romeo şi Iveco. Pentru că producătorii auto tind să uşureze tot mai mult automobilele, cablurile din cupru vor ceda locul celor din aluminiu, tehnologia cărora a avansat mult în ultima vreme, iar Gebauer & Griller fiind lider în acest domeniu.
Mai mult decât atât, am avut ocazia să vizităm şi o fabrică autohtonă, Moldagrotehnica, datată din 1952, care produce tehnică agricolă şi echipamente agricole. Pe lângă produsele destinate pieţei autohtone, compania colaborează cu alte companii din Germania şi Italia. Spre exemplu, la intrarea în vechea uzină, am putut vedea platformele produse pentru compania germană Fliegl, care mai apoi le transformă în remorci. Chiar dacă o mare parte din strunguri de aici sunt sovietice, la uzina Moldagrotehnica sunt şi strunguri moderne, situate într-o zonă aparte, cu ajutorul cărora muncitorii produc elemente complexe, precum bujiile incandescente pentru motoarele camioanelor diesel.

Ştiaţi că în Moldova se produceau pompe de combustibil pentru rachetele sovietice ce au zburat în cosmos?! Uite că acea uzină mai există în Orhei şi produce antene acustice pentru submarine ruseşti, iar o altă uzină, din cele trei existente în Orhei, produce sisteme de alimentare cu combustibil pentru avioanele ruseşti Suhoi… Incredibil să afli ce potenţial au şi producătorii autohtoni, care-şi au originile din anii ’50 ai secolului trecut!
Revenind la industria automotive, este îmbucurător şi tot odată, încurajator faptul, că în Moldova aceasta se dezvoltă şi evoluează cu paşi gigantici, iar tot mai mulţi investitori sunt cointeresaţi să investească în ţara noastră. Acest lucru înseamnă mai multe locuri de muncă pentru cetăţeni, mai cu seamă într-un aşa domeniu interesant, precum este industria auto. Potrivit prognozelor, pe parcursul următorilor doi ani, numărul angajaţilor din sectorul automotive din Moldova se va dubla şi va ajunge la peste 20,000 de oameni. Există şanse ca dintr-o ţară agrară să devenim o ţară industrială, pentru că deja acum volumul exporturilor în această industrie constituie 400 milioane de euro (în 2016), având o pondere de peste 20% din totalul de exporturi din țară, surclasând până și exporturile de fructe și legume din țara noastră! Uzinele aflate în construcţie, dar şi interesul investitorilor, ne confirmă încă odată că Moldova are un viitor prosper în industria auto.
2
2,974
GALERIE FOTO (92 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!