(VIDEO) Un şofer din Marea Britanie va sta la închisoare pentru că a mers pe liniile de cale ferată cu Mitsubishi-ul său

10 Septembrie 2021, 12:41
Redacţia PiataAuto.md
Poliţia britanică anunţă a finalizat cazul unui şofer, care a fost surprins conducând pe liniile de cale ferată cu Mitsubishi-ul său în luna mai a acestui an, iar instanţa de judecată a dispus pedeapsa cu închisoarea pentru acesta.
În dimineaţa zilei de 9 mai, şoferul în vârstă de 31 ani, pe nume Aaron O’Halloran, a intrat cu maşina sa printr-o poartă din staţia de tren Duddeston din oraşul Birmingham. A ajuns cu offroaderul său pe şinele de cale ferată şi a continuat să se deplaseze pe ele pe o distanţă de circa 800 metri. La un moment dat, însă, şi-a abandonat vehiculul blocat pe şine şi a fugit de la locul incidentului.

Poliţia a trebuit să vină să-i evacueze maşina, ia trenurile au avut întârzieri uriaşe în acea zi, pierderile căii ferate fiind estimate la 23 mii lire. Poliţia l-a găsit în acelaşi zi, localizându-i telefonul, şi l-a arestat, pentru riscul la care a supus traficul feroviar, or, un tren putea să-i loveasc automobilul abandonat pe şine.

Magistraţii l-au condamnat acum la 15 luni de închisoare cu executare pentru fapta sa, iar odată cu pronunţarea sentinţei, poliţia din Marea Britanie i-a făcut public numele, dar şi imaginile cu momentul acţiunii sale, pentru care a fost condamnat.
0
1,729
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!