Maşinile poliţiei din Moldova, cu camere la 360 grade de monitorizare a traficului, au trecut testarea cu bine, iar în curând acestea vor circula intens pe drumuri

19 Iulie 2023, 08:48
Redacţia PiataAuto.md
La începutul acestui an, poliţia din Moldova a anunţat că testează pentru implementare un sistem cu camere la 360 grade, instalate pe maşini camuflate, nemarcate, care poate fixa o mulţime de tipuri de încălcări pe care le surprinde în jurul său — de la depăşirea vitezei până la neacordarea priorităţii pietonilor, condusul fără centura de siguranţă sau folosirea telefonului mobil. Ulterior s-au anunţat cifre uimitoare despre numărul enorm de încălcări pe care acest sistem le fixa prin traficul din Chişinău şi ţară, circa 110 încălcări pe oră şi mai mult. Într-o altă ieşire a maşinii cu acest sistemul, de câteva ore, acesta a înregistrat 1.884 încălcări, aproape cât înregistrează în mod normal toţi poliţiştii din ţară într-un week-end. Apoi, odată cu înăsprirea amenzilor şi pedepselor pentru depăşirea vitezei şi alte încălcări grave, din atenţia publică au dispărut aceste maşini camuflate, cu sistemul la 360 grade, iar noi i-am întrebat pe cei de la IGP care e starea actuală de lucruri, dacă acestea mai circulă pe străzi sau nu şi câte sunt operaţionale în prezent.
Ni s-a spus că maşina demonstrativă iniţială, şi întreg sistemul, au trecut perioada de testare cu bine, având loc mici corecţii în felul în care sunt surprinse unele tipuri de încălcări sau altele. Acum derulează etapa de achiziţie a întregii flote de maşini dotate cu acest sistem, achiziţia având loc cu suportul partenerilor europeni. Respectiv, în prezent, maşina demonstrativă iniţială nu mai circulă deocamdată pe străzi, întrucât testarea s-a încheiat.
Însă poliţia din Moldova estimează că flota de maşini achiziţionată pentru acest scop va fi deja operaţională în toamna acestui an. Anterior se anunţa că va exista o flotă de minim 10 asemenea automobile, care vor circula atât prin capitală, cât şi prin alte localităţi şi trasee din ţară. Încălcările surprinse de aceste sisteme sunt fixate automatizat, iar ulterior proprietarii primesc scrisori prin poştă, la fel ca şi în cazul camerelor fixe din trafic.
Iar asta înseamnă că din toamnă, şoferii vor avea şansa de a fi surprins de un radar sau o cameră de trafic, fixă sau mobilă, practic oriunde în Moldova. Şi întrucât noile amenzi majorate şi pedepse mai dure pentru viteză şi neacordarea trecerii pietonilor sunt deja în vigoare, iar aceste maşini cu sistem la 360 grade fixează cel mai bine anume aceste încălcări, singura soluţie de a evita amenzile şi suspendarea permisului de conducere va respectarea continuă, peste tot, a vitezei legale şi a celorlalte reglementări.
0
3,918
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!