Pe unde va trece prima autostradă din Moldova, care ar urma să lege oraşele Iaşi, Ungheni, Chişinău şi Odessa

18 Octombrie 2023, 10:11
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii s-a vorbit de mai multe ori despre ideea unei autostrăzi adevărate în Republica Moldova, care ar lega oraşele Iaşi, Ungheni şi Chişinău, iar ulterior şi sud-estul ţării şi Odessa. Proiectul ei a căpătat un contur mai palpabil atunci când a fost inclus în marele plan de reconstrucţie a infrastructurii din Moldova, iar ieri, la cea de-a 4-a ediţie a Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfăşurată la Chişinău, a fost prezentat şi un plan mult mai detaliat al acestei autostrăzi, cu traseul ei exact, dar şi cu estimările de buget necesare pentru construcţia ei.
Aşadar, proiectul autostrăzii e divizat în două etape — prima fiind de la Ungheni la Chişinău, iar cea de-a doua etapă — de la Chişinău spre sud-estul ţării. Porţiunea de la Ungheni la Chişinău se va conecta cu reţeaua de autostrăzi din România, în special cu autostrada A8, care ar trebui să lege Târgul-Mureş de Iaşi şi Ungheni, dar care încă nu e a intrat în construcţie efectivă, iar din Iaşi şi cu autostrada A7, care se construieşte acum. Efectiv, autostrada se va conecta cu noul pod în regim de autostradă, planificat pentru construcţie la Ungheni, peste Prut.
Foto: Autostrada din Moldova se va conecta la autostrăzile A7 (est-vest) şi A8 (nord-sud spre Bucureşti) din România

Astfel, în prima sa parte, autostrada va urma traseul actual R1 din apropiere de Ungheni, trecând prin Pârliţa şi Romanovca, până aproape de Corneşti.
Foto: Traseul autostrăzii între vama Ungheni şi apropiere de Corneşti, pe conturul actualului drum R1

De aici ea nu va mai urma traseul R1 spre Călăraşi, ci se va îndrepta spre traseul M5 (renumitul traseul de beton dintre Briceni, Bălţi şi Chişinău). Conectarea se va face pe conturul actualului traseul G88, care trece prin Corneşti, Mirceşti, Drujba, Năpădeni, ieşind la M5. Astfel, toate aceste sate se vor pomeni cu autostrada trecând pe lângă ele, într-un loc cu o geografie frumoasă, care va avea astfel şi beneficii economice majore dacă va exista o autostradă europeană trecând pe lângă ele. Deci, cine şi-ar dori viitoare fabrici sau alte investiţii, ar putea ţinti aceste sate, incluse în planul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Foto: Porţiunea de autostradă care va urma actualul G88, asigurând astfel conexiunea dintre punctul actualului R1 şi actualului M5

Ulterior, noua autostradă va urma întocmai traseul actual M5, din acel punct al conectării cu actualul G88, mai la sud de Cucioaia, până la Chişinău, autostrada urmând să ajungă, ca şi traseul M5, la nodul rutier de la Cricova.
Aici va sfârşi prima parte a autostrăzii, cu o distanţă de depăşeşte 100 km, iar bugetul estimat de minister e de 1,1 miliarde de euro pentru construcţia întregului segment.
Sectorul 2 ar urma să continue mai departe traseul M5, pornind de la acelaşi nod rutier de la Cricova. Autostrada va urma contului actualului M5 până aproape de localitatea Floreni din Anenii-Noi.
Foto: Segmentul 2 al autostrăzii, de la nodul rutier Cricova spre sud-est

De acolo, traseul M5 continuă spre Gura Bâcului, însă autostrada o va lua spre Floreni, Cobuşca Veche şi Cobuşca Nouă, pe traseul actualului drum G108, ajungând direct în oraşul Anenii-Noi.
Aici autostrada va înconjura Anenii-Noi şi se va conecta ulterior cu conturul actualului traseu R30, care leagă Anenii-Noi de Căuşeni şi Ştefan-Vodă. Desigur, vor fi folosite ocoliri ale oraşelor de aici, inclusiv a Căuşeniului. Autostrada va urma acelaşi traseu R30 până la punctul Tudora-Starokazachie, la hotar, iar de acolo ar urma să existe un segment construit până la Odessa.
Foto: Ultima porţiune a autostrăzii, segmentul 2

Bugetul estimat al acestui segment este mai mare, de circa 1,6 miliarde de euro, dar şi distanţa sa e mai mare, de circa 245 km. Ministerul promite elaborarea studiului de fezabilitate în anul 2024 pentru ambele porţiuni, dar construcţia propriu-zisă va avea loc în două etape, pornind de la etapa 1, apoi continuând cu etapa 2.
Foto: Acesta va fi traseul întregii autostrăzi din Moldova
2
46,744
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!