(VIDEO) Legendarul model Range Rover devine electric şi promite aceleaşi abilităţi de offroad, cu acelaşi lux la interior

13 Decembrie 2023, 13:15
Redacţia PiataAuto.md
Am ajuns şi la acest moment al istoriei auto când renumitul Range Rover, modelul care a devenit definitoriu pentru segmentul SUV-urilor mari şi luxoase, dar cu capacităţi excepţionale în offroad, va deveni un model electric. Până şi Range Rover trebuie să facă această tranziţie spre electromobilitate şi dacă în ultimii ani, de la Jaguar I-PACE încoace, producătorul britanic n-a lansat niciun model electric nou, acum inginerii promit un model care să preia tehnologii vizionare şi avansate, pe măsura a ceea ce am putea aştepta de la un model atât de important.
În primul rând, noul Range Rover Electric va face uz de o arhitectură de 800 volţi, deci britanicii chiar şi-au dorit să facă saltul într-o nouă epocă a tehnologiei, iar acest fapt ar trebui să le permită puteri mai mari de încărcare şi descărcare, şi deci puteri mai mare de propulsie şi o eficienţă sporită.
Însă noul model va fi construit pe platforma tehnică actuală a lui Range Rover, o platformă deja cu o faimă nu foarte bună, din cauză că fusese dezvoltată iniţial, apoi abandonată, apoi desăvârşită din nou. Asta înseamnă şi faptul că o parte din spaţiile caroseriei, precum tunelul transmisiei sau spaţiul de sub capotă vor rămâne neocupate, iar maşina finală are şanse să fie mai grea.
Totodată, asta mai înseamnă că noul Range Rover electric va avea o siluetă şi un design similare cu versiunea cu propulsie tradiţională. Desigur, ne putem aştepta la grile diferite, sau faruri mai hi-tech, dar probabil variaţiile vor fi destul de limitate. Iar asta înseamnă că silueta rectangulară ar putea să lase maşinii un coeficient aerodinamic departe de cel pe care şi l-ar dori un SUV electric.
Britanicii anunţă, totuşi, că noul model va livra performanţe comparabile cu cele ale versiunilor V8. Sunt promise şi capacităţi de offroad similare, cu abilitatea maşinii electrice de a înainta prin ape de până la 850 mm adâncime. Iar testele versiunilor pre-producţie au loc la temperaturi cuprinse între -40 şi +50 grade Celsius, mai spun britanicii.
Range Rover a publicat şi un video care prefaţează câteva detalii ale viitorului Range Rover Electric. Vezi totul mai jos.
1
1,445
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!