Porsche a lansat noul Macan, un SUV electric cu autonomie de peste 600 km şi preţuri uşor mai mici decât Taycan

25 Ianuarie 2024, 16:10
Redacţia PiataAuto.md
Porsche a lansat azi noul Macan, noua generaţie a renumitului său SUV, care a devenit acum doar electric, aşa cum promitea Porsche câţiva ani în urmă. Macan de primă generaţie, însă, a fost unul din cele mai profitabile şi populare modele pentru Porsche, cu vânzări de peste 800 de mii de unităţi, aşa că miza pentru un nou model, devenit pur electric, e uriaşă. Se pare că asta i-a făcut pe cei de la Porsche să fie precauţi şi în condimentarea ingineriei noului Macan, garantându-i consistenţă, dar totodată fără un salt prea mare faţă de Taycan.
Noua generaţie debutează în două versiuni — Macan 4 şi Macan Turbo, ultima versiune fiind cea care e focusată spre performanţă maximă. Ambele, însă, dispun de tracţiune integrală şi o fac prin două electromotoare, câte unul pe fiecare punte. Deci nu se aplică vreo formulă de 3 sau 4 electromotoare, ba chiar inginerii Porsche au renunţat şi la cutia de viteze cu 2 trepte de Taycan, care făcea acea maşină mai eficientă la viteze mari de traseu. Motivul oficial e că noile motoare au o plajă mai mare de turaţii şi pot rămân eficiente şi la viteze mai mari fără o cutie de viteze.
Noul Porsche Macan foloseşte motoare sincrone cu magneţi permanenţi, parte din noua platformă tehnică PPE a grupului VW. În această platformă şi bateria are rol structural, iar noul Porsche Macan foloseşte acum o baterie de 100 kWh brut şi 95 kWh net. Ca şi la Taycan, noul Macan face uz de o arhitectură de 800 volţi, care-i garantează putere mai mare de încărcare şi descărcare, dar puterea de fast charge a rămas de fapt identică celei de la Taycan, la 270 kW. La prizele domestice puterea s-a redus la 11 kW, faţă de 19,2 sau 22 kW cât poate avea Taycan. Deci, nu tocmai o evoluţie faţă de Taycan, lansat acum 4 ani.
Totuşi, noul Macan are o autonomie foarte bună, promiţând 591 km pentru versiunea Macan Turbo şi 613 km pentru Maca 4. E o cifră valabilă în ciclu combinat WLTP, şi ar putea fi mai mică în viaţa reală, dar e oricum impresionantă. Mai mult ca atât, în regim pur urban Macan promite până la 784 km autonomie.
Autonomia bună se datorează aerodinamicii bune, de 0,25, dar şi consumului relativ moderat, de 17,9-21,2 kWh/100 km pentru Macan 4 şi de 18,8-20,7 kWh/100 km pentru Macan Turbo. Porsche nu anunţă densitatea energetică a bateriei, greutatea acesteia sau greutatea întregii maşini, dar anunţă că Macan poate tracta 2.000 kg, ceea ce înseamnă că greutatea proprie e evident mai mare, mai ales dacă ne gândim că are 100 kWh de baterie proprie.
Ei bine, noul Porsche Macan are şi performanţe mai mult decât demne, mai ales dacă le comparăm cu Macan-ul anterior cu motoare cu combustie. Macan 4, versiunea incipientă, va scoate 408 CP din cele două electromotoare, însă puterea e disponibilă doar în regim Launch Control, cu overboost, fiind mai mică în regim normal de condus. Macan Turbo va putea face uz de o putere maximă de 639 CP şi un cuplu maxim de 1.130 Nm! Cuplul e mai mare decât la Porsche Taycan Turbo S, însă la parametrii de putere tot Taycan va rămâne lider. Dar, pentru că vorbim de un nou SUV, era firesc ca acesta să nu fie neapărat mai rapid. Noul Macan 4 va prinde prima sută în 5,2 secunde, în timp ce Macan Turbo va atinge suta în 3,3 secunde.
Noul model va putea fi calificat efectiv ca un SUV coupe datorită siluetei sale mai aerodinamice, iar puntea spate poate fi viratoare. Macan va putea primi suspensie pneumatică, dar şi una cu arcuri de oţel pentru cei ce-şi vor dori senzaţii mai clasice.
Preţurile lui Macan sunt uşor mai mici decât Taycan peste tot. În Germania, spre exemplu, cu tot cu TVA, Macan va porni de la 84.100 euro pentru versiunea incipientă şi de la 114.600 euro pentru Macan Turbo.
2
3,179
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!