Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi A6 L e-tron concept: hibrid, electric, premium

24 Aprilie 2012 - 07:55
Ilie Toma
Audi A6 L e-tron concept: hibrid, electric, premium
Audi a dezvăluit la Salonul Auto de la Beijing conceptul Audi A6 L e-tron – o limuzină plug-in hibrid care se declară capabilă să parcurgă până la 80 km în regim pur electric, după care începe a funcţiona ca un hibrid tradiţional.

Desigur, litera „L” din numele modelului semnifică ampatamentul mărit al versiunii conceptuale A6 prezentate la Beijing, că doar chinezii pun mare preţ pe ediţiile alungite. Audi produce în prezent un A6 L cu propulsie tradiţională chiar în China, la uzina Changchun, deţinută de germani împreună cu chinezii de la FAW, iar modelul este cel mai bine vândut Audi la acest moment în China. Prin urmare, cu noul A6 L e-tron concept,

Audi oferă publicului chinez o viziune asupra modului în care ar putea arăta în viitorul apropiat o limuzină înalt tehnologizată Audi, produsă local.

Sistemul de propulsie al conceptului este format dintr-un motor pe benzină TFSI de 2.0 litri şi 211 CP, căruia i se adaugă un electromotor de 95 CP. Bateriile lithium-ion sunt poziţionate în partea inferioară a maşinii, spre spatele acesteia. Energia lor e suficientă pentru ca limuzina să parcurgă o distanţă de până la 80 km în regim pur electric, la o viteză constantă de 60 km/h. Sistemul de propulsie poate face uz de forţele singulare ale fiecărui motor, sau le poate combina pentru a genera acceleraţii mai pronunţate. Audi are, în prezent, trei versiuni hibride „tradiţionale” în producţia de serie: Q5 hybrid quattro, A6 hybrid şi A8 hybrid – modele care combină în permanenţă forţele motoarelor cu ardere internă cu cele ale electromotoarelor. Prin seria de conceptele "e-tron", Audi urmăreşte să aducă în producţia de serie versiuni plug-in hibrid, după care şi electrice. Primul model plug-in de serie va fi Audi A3 e-tron, care va apărea pe piaţă în 2014, după care vor urma şi alte modele cu propulsii inovatoare, pentru ca în final numele „e-tron” să obţină statut de tip de tehnologie propulsie, la fel ca şi TDI sau TFSI.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (18 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter