Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Maşinile pe care le credem sigure au obţinut rezultate jalnice la un nou test de siguranţă al institutului american IIHS

16 August 2012 - 15:00
Ilie Toma
Maşinile pe care le credem sigure au obţinut rezultate jalnice la un nou test de siguranţă al institutului american IIHS
Institutul american IIHS (Insurance Institute for Highway Safety), paralela americană a mai cunoscutului nouă EuroNCAP, a introdus un nou test de siguranţă, mult mai riguros şi menit să simuleze mult mai veridic condiţiile unui impact sever. Până acum, atât crash-testele europene, cât şi cele americane, simulau un accident în care automobilul are o viteză de 64 km/h (40 mile/oră) în momentul impactului, iar contactul acestuia se realizează cu o barieră deformabilă, care acoperă 40% din lăţimea maşinii. În timp, mai mulţi producători au învăţat să se pregătească bine de acest test, proiectându-şi maşinile astfel, încât calificativele maxime să curgă din belşug. Şi totuşi, ce se întâmplă în viaţa reală, în condiţii mult mai dure ale unui accident? Cât e de corect e să se atribuie un calificativ de 5 stele unui automobil care în alte condiţii decât cele ale unui crash test ar oferi o protecţie departe de cea ideală?

Americanii de la IIHS vor să revoluţioneze aprecierea siguranţei automobilelor prin introducerea recentă a unui nou crash-test, în care maşina suferă un impact la aceeaşi viteză de 64 km/h, însă nu cu o barieră deformabilă, ci cu un obstacol solid. Mai mult ca atât, acesta nu acoperă 40% din lăţimea maşinii, ci doar 25%, solicitând la maxim zonele laterale ale structurii maşinii. Primul astfel de test a fost efectuat cu 12 modele diferite, care tind la o personalitate premium. Modelele testate au fost: Acura TL, Volvo S60,

Acura TSX, Acura TSX Sport Wagon, BMW Seria 3, Lincoln MKZ, Volkswagen CC, Audi A4, Mercedes-Benz C-Class, Infiniti G, Lexus ES şi Lexus IS. Rezultate sunt cel puţin înfricoşătoare... Doar două modele s-au dovedit a oferi o protecţie bună în cazul unui astfel de impact: Acura TL şi Volvo S60. De fapt, experţii institutului IIHS au apreciat că Volvo S60 a demonstrat cea mai bună rigiditate structurală, oferind cea mai bună protecţie ocupanţilor de la bord. Vă mai amintiţi despre renumele celor de la Volvo, că ar construi cele mai sigure maşini? Se pare că acesta obţine o nouă confirmare! Motivul unui rezultat atât de bun al lui Volvo S60 se ascunde în faptul că inginerii Volvo petrec mult mai multe teste de siguranţă cu modelele lor decât cele impuse de EuroNCAP sau IIHS. În laboratoarele Volvo încă din anul 1980 au loc crash-teste similare celui introdus acum de institutul american, prin urmare inginerii Volvo iau în consideraţie astfel de accidente de mai multe generaţii ale modelelor lor! Infiniti G a obţinut un calificativ uşor mai slab, de „acceptabil”. Toate celelalte 9 modele au primit fie calificativul „marginal”, fie cel extrem, „deficitar”. De calificativul „marginal” s-au învrednicit modele precum Acura TSX, Acursa TSX Sport Wagon, BMW Seria 3, Lincoln MKZ şi Volkswagen CC. Calificativul „deficitar” a fost atribuit lui Audi A4, Mercedes-Benz

C-Class, Lexus ES şi Lexus IS. Ultimul, Lexus IS, a avut de departe cea mai slabă prestaţie la noul test de siguranţă american, montantul faţă îndoindu-se sever, lăsând roata faţă să pătrundă în habitaclu şi rănind grav picioarele manechinului de test. Americanii au mai dezvăluit câteva detalii picante în urma efectuării testelor. Mercedes-Benz C-Class a admis de asemenea o intruziune periculos de mare a elementelor suspensiei faţă în habitaclu. Volkswagen CC şi-a pierdut uşa şoferului în timpul coliziunii, aceasta detaşându-se complet de maşină, fapt pentru care modelul a fost criticat dur de cei de la IIHS. În cazul testului cu Audi A4, uşa s-a deschis în timpul impactului, dar nu s-a detaşat de automobil. Totuşi, americanii menţionează că uşile maşinii trebuie să rămână închide în timpul unui accident, pentru a proteja ocupanţii de la expulzarea parţială sau totală din maşină. Americanii au mai remarcat o altă problemă. Dacă airbag-urile frontale se deschid întotdeauna în cazul unui astfel de impact, atunci cele laterale s- ar putea să nu se deschidă la unele modele, acestea fiind concepute pentru impacturi laterale clasice. Doar la 6 din cele 12 modele airbag-urile laterale s-au deschis, iar la patru dintre acestea zona de protecţie s-a dovedit a fi insuficientă. Mai gravă însă e situaţia lui Lincoln MKZ, volanul căruia în momentul impactului s-a deplasat spre dreapta, iar manechinul a ratat complet airbag-ul frontal. Producătorii vizaţi au recunoscut că noul tip de crash test al institutului american simulează un scenariu mult mai sever şi extrem, care impune un risc mult mai mare pentru ocupanţii de la bord. Toţi au promis că vor evalua cu atenţie rezultatele, încercând a introduce în viitor schimbări structurale pentru îmbunătăţirea protecţiei în astfel de situaţii.

Următoarele modele testate de institutul american vor fi cele cu preţ raţional, printre care se vor număra şi cele mai vândute sedanuri din SUA –

Toyota Camry, Honda Accord şi Ford Fusion.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter