Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Noua Mazda2. Preţurile pentru Moldova!

3 Februarie 2015 - 15:53
Ilie Toma
Noua Mazda2. Preţurile pentru Moldova!
Noua generaţie Mazda2 tocmai şi-a anunţat preţurile complete pentru Moldova. Noua compactă niponă va debuta cu preţuri foarte atractive şi echipări extrem de consistente!

În mometul lansării sale pe piaţă, noua Mazda2 vine în Moldova cu acelaşi set de motorizări ca şi pe întreg continentul european, formate din noile unităţi SKYACTIV-G şi SKYACTIV-D de 1.5 litri, în mai multe variaţii de putere.

Astfel, cea mai accesibilă motorizare va fi cea pe benzină, cu 75 CP la activ, cuplată la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Această versiune va costa 9,600 euro în Moldova, în echiparea sa de bază. Trebuie să menţionăm că, spre deosebire de alte modele compacte care îşi adaptează echipările standard pentru ţările est-europene mai ales făcând rabat la siguranţă, noua Mazda2 vine în Moldova cu dotări standard similare celor europene, cu o atenţie deosebită la siguranţă. Astfel, orice Mazda2, indiferent de motorizare şi preţ, va avea în dotare standard 6 airbag-uri, sistem ABS, sistem de stabilizare a traiectoriei DSC, sistem start/stop, sistem de monitorizare a presiunii în anvelope şi lumini de zi. De asemenea confortul acustic la bord va fi asigurat de un sistem audio cu port USB/AUX. Echiparea maşinii cu sistem de aer condiţionat, însă, va creşte preţul aceleiaşi motorizări până la 10,400 euro. Numai motorizarea entry-level de 75 CP are, însă, aceste două nivele incipiente de echipare. Urcarea în ierarhie până la următorul nivel de dotare, Challenge, costă doar 400 de euro şi adaugă în lista de echipare dotări precum sistemul multimedia cu conexiune Bluetooth cu comenzi pe volan, volan şi levier frână de mână căptuşite cu piele, sistem cruise-control, oglinzi cu încălzire, banchetă spate rabatabilă în două secţiuni. Astfel, o Mazda2 1.5 75 CP Challenge, foarte generos echipată deja, costă în Moldova 10,800 euro.

Cei care-şi vor dori experienţe şi mai consistente la bord pot opta pentru următorul nivel de dotare – Attraction, care costă 11,600 euro în combinaţie cu aceeaşi motorizare. Acesta vine cu un sistem audio/multimedia mai avansat, cu 6 difuzoare, 2 porturi USB, un display color de 7 ţoli şi un joystick HMI. Dotarea mai aduce un sistem de avertizare a părăsirii involuntare a benzii de circulaţie, faruri de ceaţă şi jante de aliaj uşor.

Următoarea motorizare în ierarhie este cea de 1.5 litri pe benzină, cu 90 CP la activ. Aceasta poate fi cuplată atât la o cutie de viteze manuală, cât şi la una automată, cu 6 trepte. În combinaţie cu dotarea Challenge, motorizarea costă 11,800 euro în Moldova, iar în combinaţie cu Attraction – 12,600 euro. Cutia automată, de altfel, e disponibilă doar în combinaţie cu dotarea Attraction şi o astfel de variantă costă 13,800 euro. Cu alte cuvinte, acei dintre Dvs. care ţintesc spre acest model în calitate de achiziţie proprie sau cadou, dar preferă neapărat transmisia automată, trebuie să marcheze mai ales preţul de 13,800 euro. Motorizarea de 90 CP poate avea, însă, şi dotări superioare, precum Hazumi – care aduce un interior în tonalitate roşie + încălzire scaune + parktronic spate + senzori de ploaie şi lumină (13,200 euro) şi Revolution – care vine şi cu faruri LED, dar fără tonalitatea roşie a habitaclului (13,500 euro). În fine, vârful senzaţiilor motorizărilor pe benzină va fi dat de versiunea de 115 CP a aceluiaşi propulsor, combinată cu o transmisie manuală cu 6 rapoarte şi disponibilă doar în dotare de top absolut Revolution Top, la preţ de 15,800 euro. În acest nivel de echipare există de toate câte vă puteţi imagina – până şi planşa de bord este tapiţată cu piele!

La capitolul diesel, motorizarea 1.5 SKYACTIV-D livrează 105 CP şi 220 Nm şi este disponibilă în două nivele de echipări generoase în Moldova –

Attration, la preţ de 14,000 euro, şi Revolution Top, la preţ de 16,200 euro. Şi în acest caz e vorba de cuplarea motorului la o transmisie manuală cu 6 trepte.

Noua Mazda2 beneficiază de garanţia internaţională standard a producătorului nipon, de 3 ani sau 100,000 km. Lista de comenzi pentru noua Mazda2 a fost deja deschisă la distribuitorul Mazda în Moldova, deci consultanţii Mazda Moldova vor fi bucuroşi să vă ofere mai multe informaţii despre noul model sau să vă ajute să alegeţi cea mai potrivită versiune pentru Dvs. Îi puteţi apela la 022-509-490 sau puteţi merge direct în showroom-ul Mazda din Chişinău, situat pe Calea Ieşilor 10.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter