Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Experimentele cu designul continuă! Ce ziceţi de BMW X7 facelift cu faruri preluate de la Rolls-Royce Cullinan?

22 Septembrie 2020 - 17:21
Denis Godorozea
Aparent nu prea mult timp în urmă BMW uimea fanii şi întreaga comunitate auto cu lansarea primei generaţii X7, celui mai mare SUV din gamă şi primului capabil să adăpostească la bord până la 7 persoane. Însă bavarezii pregătesc deja şi un facelift pentru nava amiral a portofoliului lor de SUV-uri, unul destul de consistent, de altfel, cel puţin la nivelul designului părţii frontale.
Faţa noului BMW X7 facelift este acoperită cu peliculă protectoare, care să ascundă principalele modificări stilistice, dar chiar şi aşa cea mai mare actualizare, şi anume la nivelul farurilor, nu a putut fi ascunsă. Se pare că cei de la BMW pregătesc o fascie frontală complet redesenată pentru BMW, absolut nespecifică gamei actuale de modele, ba parcă inspirată de la SUV-ul Rolls-Royce Cullinan!
Cât despre posterior — modificările de aici nu par la fel de evidente, dar putem anticipa apariţia unui hayon uşor restilizat şi blocurilor optice cu o formă nouă. Deocamdată nu există informaţii oficiale despre actualizările stilistice şi tehnice pe care le aşteaptă X7 facelift, or premiera maşinii va avea loc, cel mai probabil, abia în 2022, sau conform unor date mai optimiste până la finalul anului viitor.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter