Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

În mai multe regiuni din Moldova drumurile sunt înzăpezite

1 Decembrie 2020 - 08:44
Redacţia PiataAuto.md
După ninsorile relativ slabe din ziua de luni şi de astă noapte, mai multe regiuni din Moldova au adunat câte un prim strat de zăpadă, iar astfel mai multe trasee din Moldova, inclusiv artere naţionale, sunt acoperite la orele dimineţii de zăpadă.
Drumurile cele mai înzăpezite sunt raportate în jumătatea de sud a ţării, atât în raioanele sud-estice, precum Ştefan-Vodă, cât şi în cele sud vestice, precum Leova, Cantemir.
Tehnica specială este deja antrenată în activităţi de curăţare a traseelor şi presurare de materiale antiderapante, dar, ca de obicei, mai durează câteva ore până la curăţarea sau tratarea completă a carosabilului, interval de timp în care vă îndemnăm să abordaţi zăpada nu ca pe un motiv de panică, ci ca pe un fenomen frumos al naturii, în contextul căruia trebuie doar să conducem cu maşini corect echipate, cu anvelope de iarnă, şi să manifestăm prudenţă sporită la drum şi la condiţiile de aderenţă! De asemenea, dacă porniţi la drum mai lung, luaţi în considerare posibile încetiniri ale traficului.

Să aveţi drum bun!

Sursa foto: Facebook / grupul GBM / Artur Ciobanu
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter