Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Cu Lada, prin teritorii adiacente şi gropi, întretăind benzile de circulaţie, într-o grabă inexplicabilă prin Chişinău

19 Aprilie 2023 - 08:58
Redacţia PiataAuto.md
Camera de bord a unui şofer din Chişinău a surprins o situaţie bizară ieri seară, în care o Lada pare să abordeze orice traiectorie posibilă, doar să se strecoare mai repede prin trafic. Iniţial maşina e surprinsă mergând cu viteză, alături de strada Petricani, prin teritorii adiacente, apoi iese brusc în trafic trecând printre gropi.
Ulterior, maşina ajunge la sensul giratoriu şi încearcă să-şi croiască loc pentru a întretăia benzile de circulaţie, fiind la un pas de a acroşa altă maşină. Totul pentru a face rondul şi a ieşi de pe sensul giratoriu tot pe strada Petricani, de unde a venit. Deci, practic, toate aceste situaţii au fost necesare doar pentru a întoarce maşina pe aceeaşi strada.
Autorul filmării se întreabă dacă şoferul din Lada a avut vreo urgenţă medicală, care să-i explice cel puţin parţial comportamentul, sau la mijloc e o iresponsabilitate crasă, care-l face să meargă într-un asemenea mod prin oraş, fără a-i păsa de o minimă siguranţă şi de propria maşină. Din fericire, situaţia de ieri, cel puţin în secvenţa surprinsă de camera de bord a autorului filmării, s-ar trecut fără vreun accident.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Telegram / automobil_md
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter