Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

SUV-ul Lamborghini vine la Salonul Auto de la Beijing

20 Aprilie 2012 - 14:58
Ilie Toma
SUV-ul Lamborghini vine la Salonul Auto de la Beijing
Iată că se apropie momentul când vom cunoaşte formele viitorului SUV Lamborghini, anunţat cu mare tam-tam de marca italiană. Acesta va debuta în formă de concept la Salonul Auto de la Beijing peste doar câteva zile, iar ceva mai târziu va intra şi în producţia de serie. Lamborghini a publicat o primă imagine de teasing cu primul său SUV din epoca modernă, la 19 ani după încetarea producţiei pentru offroader-ul LM002. Teasing-ul care ne sugerează silueta viitorului bolid şi se pare că unghiurile ascuţite vor face legea şi în designului noului superSUV. Deocamadată nu sunt cunoscute detalii tehnice vizavi de noua creaţie Lamborghini, însă dimensiunile acestea vor fi comparabile cu cele ale lui BMW X6, iar partea frontală se aşteaptă a fi inspirată din conceptul Estoque. De asemenea, se aşteaptă că noul SUV Lambo va putea fi încălţat în jante de dimensiune aproape incredibilă, de până la 24 de inch! Este aproape cert şi faptul că noul model va fi construit pe platforma tehnică MLB a grupului Volkswagen, utilizată în prezent de noile Porsche Cayenne şi Volkswagen Touareg. Ulterior, aceeaşi platformă va sta la baza viitoarei generaţii Audi Q7, dar şi a viitorului SUV Bentley.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter