Anotimpul motocicletelor in showroom-ul BMW Moldova
3 Mai 2012, 18:07
Şi din nou vorbim de motociclete, de
această dată despre cele disponibile
chiar în oraşul nostru. În Chişinău
există, de fapt, un singur distribuitor
autorizat de motociclete, şi acela este
Distribuitorul BMW Group în Moldova,
compania Autospace. Şi deoarece
timpul de afară a trecut brusc la regim
de vară, sezonul motocicletelor a
început în forţă.

Showroom-ul BMW din
Chişinău îşi aşteaptă fanii cu
un arsenal bine dotat de
motociclete cu siglă
alb-albastră. Noi cei din
redacţia PiataAuto.md,
tocmai am făcut o vizită
acolo, pentru a vă spune
mai multe detalii despre
bolizii cu două roţi care
vă aşteaptă în
showroom, despre
puterea motoarelor lor şi, desigur,
despre banii pe care îi cer germanii în
schimbul bijuteriilor lor mecanice.

Cam cât credeţi că poate costa o
motocicletă BMW nouă? E o întrebare
pe care am dat-o în aceste zile mai
multor interlocuitori, şi am auzit
răspunsuri dintre cele mai diverse.
Începând de la vreo trezeci de mii
euro, a zis cineva. Douăzeci de mii
minim, a zis, altcineva. E drept, se pot
atinge şi astfel de preţuri, însă există modele mult, mult, mai
accesibile!
Începem cu cea mai accesibilă dintre motocicletele care vă aşteaptă în showroom-ul BMW din Chişinău: un BMW F 800 R. Preţul pentru un astfel de model standard, fără echipări e departe de cele 20-30 mii euro de care vorbeam mai sus, şi constituie... 9,930 Euro! Iar exemplarul din Chişinău e dotat cu opţiuni de peste 1,600 euro, în rezultat obţinându-se un preţ de 11,539 Euro.

Scurt extras de date tehnice:
Tip motor: 2 cilindri în linie
Valve per cilindru: 4
Cilindree: 798 cm cubi
Putere maximă: 87 CP @ 8,000 rpm
Cuplu maxim: 86 Nm @ 6,000 rpm
Greutate: 177 kg
Consum, 90 km/h: 3.6 l/100 km
Consum, 120 km/h: 4.8 l/100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 3.9 s
Viteză maximă: >200 km/h
La distanţă mică de preţ urmează un BMW F 800 S. Aspectul său îi trădează predilecţia mult mai pronunţată spre sportivitate şi agresivitate. Preţul exemplarului din Chişinău, cu dot cu dotări opţionale, este de 11,800 euro.

Scurt extras de date tehnice:
Tip motor: 2 cilindri în linie
Valve per cilindru: 4
Cilindree: 798 cm cubi
Putere maximă: 85 CP @ 8,000 rpm
Cuplu maxim: 86 Nm @ 5,800 rpm
Greutate: 187 kg
Consum, 90 km/h: 3.4 l/100 km
Consum, 120 km/h: 4.4 l/100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 3.7 s
Viteză maximă: >200 km/h
Mai avem încă un exemplar din seria F a motocicletelor BMW, de această dată vorbim despre un F 800 GS. De fapt, în Chişinău e prezentă o ediţie specială, numită F 800 GS TRHOPHY. Preţul minunatului exemplar, cu tot cu opţionale, face 13,661 Euro.

Scurt extras de date tehnice:
Tip motor: 2 cilindri în linie
Valve per cilindru: 4
Cilindree: 798 cm cubi
Putere maximă: 85 CP @ 7,500 rpm
Cuplu maxim: 83 Nm @ 5,750 rpm
Greutate: 185 kg
Consum, 90 km/h: 3.8 l/100 km
Consum, 120 km/h: 5.2 l/100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 4.1 s
Viteză maximă: >200 km/h
Urmează un exemplar din Seria R, un R 1200 GS Adventure. Motocicleta pentru care puterea înseamnă aventură fără limite. Exemplarul care străluceşte în luminile showroom-ului din Chişinău costă 19,949 euro, cu tot cu opţionale. Să vedem însă, ce spune fişa de date tehnice a modelului...

Scurt extras de date tehnice:
Tip motor: 2 cilindri boxer
Valve per cilindru: 4
Cilindree: 1,170 cm cubi
Putere maximă: 110 CP @ 7,750 rpm
Cuplu maxim: 120 Nm @ 6,000 rpm
Greutate: 203 kg
Consum, 90 km/h: 4.3 l/100 km
Consum, 120 km/h: 5.5 l/100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 3.7 s
Viteză maximă: >200 km/h
Iar pentru cei care şi-ar dori să savureze confortul călătoriilor lungi, în Chişinău au fost aduse două exemplare din Seria K – K 1600 GTL. Acestea demonstrează că luxul în stilul limuzinelor BMW se poate regăsi şi la bordul unei motociclete. Unul din cele două exemplare costă 22,500 Euro, iar cel de-a doilea atinge preţul de 25,799 Euro. Nu vă grăbiţi să spuneţi că e mult! Aflaţi că BMW K 1600 GTL vine cu un motor de 6 cilindri în linie! Da, da, aţi înţeles corect! Şase cilindri în linie pe o motocicletă! Iată mai jos şi datele tehnice care garantează plăcerea condusului...

Scurt extras de date tehnice:
Tip motor: 6 cilindri în linie
Valve per cilindru: 4
Cilindree: 1,649 cm cubi
Putere maximă: 160 CP @ 7,750 rpm
Cuplu maxim: 175 Nm @ 5,250 rpm
Greutate: 348 kg
Consum, 90 km/h: 4.6 l/100 km
Consum, 120 km/h: 5.9 l/100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 3.4 s
Viteză maximă: >200 km/h
Motocicletele BMW sunt
asamblate la o singură uzină,
situată în oraşul Berlin, Germania. Uzina este considerată una din cele mai înalt tehnologizate şi eficiente din lume, iar motocicletele BMW sunt considerate, la rândul lor, a fi printre cele mai performante şi fiabile din lume.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
7
3,347
GALERIE FOTO (35 IMAGINI)
COMENTARII (6)
Avinci
Chişinău
la 3 Mai 2012 - 18:50
Cruta::::::::::::::::::::::)))))))
0
0
Uberzilla
Bălţi, Moldova
la 3 Mai 2012 - 19:55
"Consum, 1200 km/h: 4.8 l/100 km" nice :) avion
0
1
Redacţia PiataAuto.md
Chişinău
la 3 Mai 2012 - 20:01
Uberzilla: am corectat, mulţumim!
0
0
Crazywolf
Chişinău
la 4 Mai 2012 - 12:26
in sfirsit si niste articole moto :) multumesc.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 4 Mai 2012 - 18:20
Cel ku 6 in linie tre sa sape in asfalt...
0
1
G e o
Floreşti, Moldova
la 4 Mai 2012 - 23:17
K 1600 GTL imi place nespus de mult. M.as plimba toata ziua cu asa aprat. O daaaaaaaaa
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!