Volkswagen Passat stabileşte un nou record de eficienţă: 2617 km cu un singur plin!
10 Mai 2012, 09:33
Germanii vor să ne convingă fără drept de apel că sunt campioni absoluţi la producţia maşinilor eficiente. Volkswagen Passat tocmai a înregistrat un nou record de eficienţă, reuşind să parcurgă 2617 km cu un singur rezervor!

Ultimul astfel de record înregistrat de Passat, s-a produs în Europa, atunci când sedanul german a parcurs 2457 km cu un rezervor. De această dată,
însă, lucrurile s-au desfăşurat în SUA, iar protagonişti au fost doi americani cu experienţă în astfel de evenimente: John şi Helen Taylor.

Aceştia au călătorit la bordul unul Passat de generaţie curentă, cu un propulsor de 2.0 litri TDI Clean Diesel sub capotă, de 140 CP, cuplat la o transmisie manuală în 6 rapoarte, trecând prin 9 state americane timp de 3 zile. Pe parcursul călătoriei, aceştia
au reuşit să obţină un consum mediu de doar 2.8 litri/100 km!

Pentru a face condusul cât mai
realist, cei doi pasageri au condus doar pe timp de zi, în condiţii de
trafic real, iar în maşină au avut şi
lucruri proprii, care cântăreau
aproximativ 54 kg. Cei doi şi-au schimbat şi rolurile între ei,
pentru ca ambii să aibă şansa să
conducă.
Şi deoarece vorbim de un record oficializat, Passat-ul care a înregistrat recordul a trecut prin proceduri de verificare a odometrului şi vitezometrului, iar rezervorul său a fost sigilat la startul călătoriei şi desigilat la sfârşitul acesteia.

Varianta americană a lui Volkswagen Passat este asamblată în Statele Unite ale Americiii, la uzina din Chattanooga, statul Tennessee.
PiataAuto.mdIlie Toma
9
2,964
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
COMENTARII (4)
G e o
Floreşti, Moldova
la 10 Mai 2012 - 15:40
mu as crede niciodata a sa faci cu un Passat atita km cu un singur rezervor. Da e corect pe asa drumuri bune ca a lor se poate de facut asa ceva,dar la noi in md nu cred sa faca mai mult de vreo 1500.
0
0
Mihail
Chişinău
la 11 Mai 2012 - 22:46
GHITON e posibil dar nui ceva de toate zilele... practic.... trebue multa concentrazie si timp pierdut... ceea ce nuti permiti in viata de zi cu zi...
0
0
petro
Chişinău
la 12 Mai 2012 - 23:26
si cite litri are un rezervor la acest passat? care a fost viteza medie? sunt sigur ca traseul a fost analizat cu maxima precizie, tinind cont de pante si de cotituri si multe alte chestii...si totusi ceva nu corespunde realitatii, dar mas bucura daca ar fi real, in moldova sigur nu obtii asa consum oricit nu te starui...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 13 Mai 2012 - 15:39
Cam ireal pare chestia asta....
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!