Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premiere Dacia la pachet în Paris: noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway

28 Septembrie 2012 - 07:00
Ilie Toma
Premiere Dacia la pachet în Paris: noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway
După cum a anunţat acum o săptămână, Dacia a venit la Salonul Auto de la Paris cu noile Logan şi

Sandero. Pe lângă acestea, însă, Dacia a mai adus şi noul Sandero Stepway, aglomerând standul său cu tocmai trei premiere mondiale.

Logan şi Sandero au acum un design mult mai apropiat, pentru a reduce din costuri, dar trebuie să recunoaştem că acesta este unul foarte reuşit pentru un automobil ultra-bugetar. Sandero Stepway aduce, ca de obicei, o gardă la sol sporită şi elemente de protecţie pe caroserie, pentru a se putea aventura mai curajos pe teren dificil. Noul Sandero Stepway va fi disponibil în două nivele de echipare, pentru a beneficia de un preţ de start mai accesibil. Dacia a dezvăluit şi detaliile tehnice ale noilor modele. Astfel, Logan, Sandero şi Sandero Stepway urmează să beneficieze şi de noi motoare. Motorul entry-level va fi unul pe benzină, de 1.2 litri şi 16 valve, care va putea dezvolta 75 CP. Acesta va indica un consum mixt de aproximativ 5.9 litri/100 km. De asemenea, va mai exista şi o versiune pe bază de gaz petrolier lichefiat LPG, dezvoltată pe baza acestui propulsor. Vor fi disponibile şi două motorizări diesel, în ambele cazuri cu un propulsor 1.5 dCi sub capotă. Una din motorizări va dezvolta 75 CP, iar cea de-a doua – 90 CP. Deşi aceste motoare au fost prezente şi pe generaţiile anterioare Logan şi Sandero, există o serie de actualizări de care aceste au beneficiat, astfel încât valorile cuplului maxim au crescut la 200 Nm şi respectiv 220 Nm. Deşi încă nu au fost omologate oficial, consumurile motorizărilor diesel sunt aşteptate să nu depăşească 3.8 litri/100 km în regim mixt. Un motor absolut nou pentru cele trei modele este Tce 90 – un propulsor turboaspirat pe benzină de ultimă generaţie al grupului Renault. Acesta va dezvolta 90 CP la 5,250 rpm, iar cuplul maxim atinge valoarea de 135 Nm, 90% din acesta fiind disponibil încă de la 1,650 rpm. Noua Dacia Logan va ajunge în primele showroom-uri la sfârşitul acestui an, în timp ce noile Sandero şi Sandero Stepway se vor lăsa aşteptate până la începutul anului viitor.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE):
GALERIE FOTO (15 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter