Ssang Yong va aduce la Paris conceptul unui crossover electric
12 Septembrie 2012, 09:20
Ssang Yong, marca reînviată după un
faliment în plină criză şi o pauză lungă
de producţie, vrea să-şi demonstreze
deplina revigorare şi anunţă că va
aduce la Salonul Auto de la Paris
conceptul unui crossover electric,
numit e-XIV. Numele are o descifrare
întortocheată, „e”-ul venind, în mod
evident, de la propulsia electrică, iar
„XIV” venind de la „eXciting
user Interface Vehicle”.
Cu o lungime de doar 4,160 mm, vehiculul s-ar încadra în segmentul B al crossover-elor ultra-compacte, dacă ar ajunge în producţia de serie. Ampatamentul conceptului măsoară 2,600 mm. Plafonul creaţiei este unul panoramic, realizat din geam transparent, care are integrate mai multe panouri de elergie solară.
Deoarece vorbim mai degrabă de o intenţie cu scop demonstrativ, decât de o realizare a inginerilor, conceptul nu aduce prea multe detalii tehnice exacte vizavi de sistemul de propulsie, limitându-se doar la a declara că acesta ar urma să funcţioneze după principiul „range extender”, cu un motor pe benzină, de cilindree mică, ce ar avea rol de generator după epuizarea energiei din baterii. Ceva de genul lui Opel Ampera, cu alte cuvinte. Ei bine, rămâne de văzut ce şanse va avea această creaţie să ajungă într-o zi pe linia de asamblare a unei uzine..
PiataAuto.mdIlie Toma
1
1,872
COMENTARII (2)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 12 Septembrie 2012 - 12:40
Asteptati ca-i pe aici...
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 12 Septembrie 2012 - 21:48
Da da...iat iata sa iasa in serie ;)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!