Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Dacia Duster se transformă în DCross Concept în Brazilia

23 Octombrie 2012 - 13:37
Ilie Toma
Dacia Duster se transformă în DCross Concept în Brazilia
Cei de la Renault vând în Brazilia aproape toată gama Dacia sub propriul nume, inclusiv SUV-ul Duster. Atunci, ne întrebăm, la ce bun francezii au adus la Salonul Auto din Sao Paolo conceptul

Renault DCross, creat pe baza unui model de serie deja existent şi vândut în ţara sud-americană? Ei bine, pentru că DCross a fost conceput de o echipă de designeri brazilieni, care a vrut să-i dea obişnuitului Duster mai multă personalitate şi stil. Şi un aspect mai avangardist, desigur. Şi, dacă e să fim sinceri, brazilienilor le-a reuşit! Duster a obţinut un caracter puternic, subliniat de noi elemente identitate, inclusiv un calandru stilat şi blocuri optice contrastante. Pe caroserie şi-au făcut loc inserţii cu rol de elemente de protecţie pentru teren accidentat, oglinzile au devenit mai mari, iar pe plafon a fost căţărată o roată de rezervă, în stilul SUV-urile bine pregătite de expediţii offroad.

Mai mult ca atât, caroseria maşinii a fost vopsită în două culori, iar designul jantelor completează tabloul avangardist. Blocurile optice spate au geam mat, iar bara de protecţie spate a primit elemente de iluminare transversale. Astfel, Renault DCross Concept este unul din puţinele cazuri când dintr-un automobil de serie se realizează un concept, şi nu invers, cum se întâmplă de obicei. Noi sperăm ca cel puţin unele din elementele conceptului să se regăsească în viitor pe Dusterul de serie, cel puţin odată cu un eventual facelift.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter