Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Noul Jaguar XFR-S: cea mai puternică felină

29 Noiembrie 2012 - 13:45
Ilie Toma
Noul Jaguar XFR-S: cea mai puternică felină
Jaguar a adus la Salonul Auto de la Los Angeles cel mai puternic sedan creat vreodată cu emblemă de felină – noul XFR-S. Spre deosebire de sedanurile germane ultra-performante, aspectul cărora se deosebeşte extrem de puţin de o oarecare motorizare diesel, noul Jaguar XFR-S nu se sfieşte să-şi afişeze potenţialul imens de performanţă.

La exterior, noul sedan britanic se distinge printr-un kit aerodinamic agresiv, cu prize de aer masive şi o mulţime de elemente din fibră de carbon, inclusiv conturul calandrului, difuzorul de aer spate şi spoilerul masiv de pe uşa portbagajului. Toate elementele, care sunt cromate pe un Jaguar XF obişnuit au devenit negre lucioase pe noul XFR-S, şi aici ne referim la conturul geamurilor, dar şi la grila radiatorului. Apropo, spoilerul masiv poate fi înlocuit cu unul ceva mai discret, la dorinţa cumpărătorului.

Totuşi, deşi kit-ul poate părea excesiv de agresiv, acesta este şi funcţional, întrucât anume datorită lui inginerii britanici au reuşit să sporească forţa de apăsare cu 68%, asigurându-i noului sedan o aderenţă beton. XFR-S vine şi cu o paletă generoasă de culori, oferind spre alegere cinci nuanţe expresive – French Racing Blue (în imagini), Ultimate Black, Stratus Gray, Polaris White şi Italian Racing Red.

Pentru îmbunătăţirea manevrabilităţii inginerii Jaguar au echipat noul sedan cu o suspensie adaptivă, diferenţial electronic şi sistem de stabilizare adaptat, precum şi un set de jante imense de 20 de inch, încălţate în anvelope Pirelli P-Zero, 265/35 ZR20 în faţă şi 295/30 ZR20 în spate.

Printre spiţele jantelor se pot întrezări discurile masive de frână – de 380 mm în faţă şi 376 mm spate. Conform inginerilor Jaguar, stabilitatea laterală a maşinii a crescut cu 30%, fapt care va favoriza manevrele de drift, făcând sedanul mai controlabil şi mai intuitiv în situaţii limită.

Principala atracţie vine, însă, sub capotă. Acolo domneşte un imens motor V8 supraalimentat de 5.0 litri, cu compresor mecanic. E un motor pe care îl cunoaştem de sub capota mai multor modele Jaguar şi Land Rover, însă aici inginerii au lucrat pentru a-i creşte puterea până la 550 CP la 6,500 rpm, iar cuplul a crescut la 680 Nm, disponibil între 2,500 şi 5,000 rpm. Astfel, noul XFR-S este cu 40 CP mai puternic decât un XFR, fapt care îi permite să fie cu 0.3 secunde mai rapid în timpul de acceleraţie de la 0 la 100 km, înregistrând 4.6 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 300 km/h! În acelaşi timp, consumul mixt declarat constituie doar 12.5 litri/100 km.

Puterea sporită, transmisă punţii spate, a atras după sine şi necesitatea montării unor semiaxe ranforsate, şi a unui nou ambreiaj în transmisia automată. De asemenea şi axul cardanic a primit un rulment central mai masiv. Pentru ca noua felină să sune cât mai autentic, a fost montat şi un nou sistem de evacuare, care include şi un aşa-numit „X-pipe”.

În fine, la interior noul model Jaguar îşi etalează din plin emblemele R-S, venind şi cu scaune sportive, tapiţate cu piele şi cusute cu aţă contrastantă în culoarea caroseriei. În dotarea de bază e inclus şi un sistem audio premium, cu 18 difuzoare şi 825 W putere.

Vânzările noului Jaguar XFR-S vor începe în SUA către vara anului viitor. Preţul unui astfel de model va porni, pentru americani, de la 99,000 dolari, însă vânzările vor fi limitate iniţial la doar 100 de exemplare anual.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter