Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

A XX-sprezecea ediţie specială pentru Bugatti Veyron a fost dezvăluită la Salonul Auto din Dubai

7 Noiembrie 2013 - 10:01
Ilie Toma
A XX-sprezecea ediţie specială pentru Bugatti Veyron a fost dezvăluită la Salonul Auto din Dubai
Bugatti Veyron are opt ani de când este produs, a bătut la vremea lui recordul pentru cel mai scump model din lume, iar apoi şi pentru cel mai rapid, dar există şi un alt capitol la care modelul ori a bătut deja recordul, ori are toate şansele să o facă: cel al numărului de ediţii speciale şi exemplare unice create pe baza lui.

Ne e destul de dificil să cuantificăm numărul total al acestor versiuni apărute în toţi aceşti ani, dar e sigur că aproape fiecare salon auto internaţional la care Bugatti participă se lasă cu câte o ediţie de acest fel.

În aceste zile e în toi un salon de la care Bugatti nu avea dreptul să lipsească – cel din Dubai. Fireşte, descoperim şi aici un Veyron „special”.

Doar că, de această dată, Veyronul ăsta chiar elogiază frumos un om de mare importantă din istoria mărcii – Meo Constantini. Personajul Meo Constantini a fost un prieten apropiat al fondatorului mărcii, Ettore Bugatti, tot el fiind şi şeful echipei de curse Bugatti şi tot el a fost vreme bună şi unul din piloţii echipei, aducând victorii importante în cursa Targa Florio cu modelul Type 35.

Ediţia specială Veyron, creată în cinstea lui Meo Constantini, va număra doar 3 exemplare, preţuite la 2.09 milioane euro fiecare, fără taxe şi costuri de transport. Maşinile sunt create pe baza modelului Veyron 16.4 Grand Sport Vitesse şi sunt dotate cu acelaşi motor W16 de 8.0 litri, capabil să dezvolte 1,200 CP între 3,000 şi 5,000 rpm, cu un cuplu maxim de 1,500 Nm. Maşina prinde prima sută sută în doar 2.6 secunde şi poate fi condusă cu plafonul coborât la o viteză de 408.84 km/h, după cum a dovedit-o recordul stabilit în aprilie 2013, care i-a asigurat titlul de cel mai rapid roadster de serie din lume.

Pe lângă substratul tehnic obişnuit pentru orice Veyron Grand Sport Vitesse, noua ediţie specială vine vopsită într-o nuanţă specială de albastru, creată în exclusivitate pentru această serie de 3 exemplare. Părţile din aluminiu sunt poleite manuale şi placate. Spoilerul spate are partea dorsală marcată cu traseul de la Targa Florio, iar semnătura lui Meo Constantini a fost gravată pe capacul rezervorului de combustibil şi pe cel destinat turnării uleiului de motor.

Interiorul e complet tapiţat cu piele, culoarea albastră întunecată combinându-se cu un maro nobil, cu iz de coniac. Cusăturile sunt realizate cu aţă de un albastru deschis, care imită nuanţa exterioară a caroseriei. Tetierele au de asemenea cusută semnătura lui Meo Constantini, iar spaţiul de depozitare dintre cele două scaune are din nou traseul de la Targa Florio gravat pe el. Pe suprafaţa pielii panourilor interioare ale uşilor au fost gravate scene de glorie din cursele victorioase ale lui Meo Constantini la Targa Florio, aceste gravări fiind făcute printr-o tehnică specială cu laser.

Eh, ia spuneţi şi voi, la toată suita de ediţii speciale pe care le-a avut Veyron, nu e asta oare una din cele mai frumoase şi rafinate din ele?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (20 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter