Vânzările de maşini noi merg tot mai bine pe continentul european, stimulate de un fundal economic tot mai sănătos pe teritoriul Uniunii Europene, după o perioadă lungă de contractare şi stagnare a pieţii, provocată de criza financiară globală. Numai în iulie 2014 creşterea a fost de 5% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar în primele şapte luni ale anului curent s-au vândut în total 7.4 milioane de unităţi, comparativ cu 7.0 milioane în primele 7 luni ale anului 2013. Astfel, creşterea până în acest moment constituie 5.7%. Se aşteaptă că până la sfârşitul anului volumul total de vânzări ale anului 2014 va constitui 12.2 milioane de maşini, în creştere cu 6% faţă de anul trecut.
Cele mai mari pieţe UE în iulie au rămas, tradiţional, Germania şi Marea Britanie, cu 270,249 unităţi vândute şi,
respectiv, 172,907 unităţi. Şi piaţa italiană a avut rezultate frumoase,de 113,777 unităţi, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Paradoxal, dar până şi ţările considerate până nu demult critice au înregistrat creşteri frumoase Portugalia (+31%), Grecia (+20%), Irlanda (+62%). Franţa socialistă se numără printre puţinele ţări care au înregistrat scăderi la vâzări, în cazul Franţei acestea fiind de 4%.
De cealaltă parte a hartei geografice, în Rusia, vânzările de maşini înregistrează scăderi în acest an, rezultatele pentru primele 6 luni ale acestui an fiind cu 7.6% mai slabe decât cele din perioada similară a anului trecut. Trendul s-a accentuat tot mai tare în ultimele luni, însă, rezultatele lunii iunie fiind în scădere cu tocmai 17.3% faţă de aceeaşi perioadă