Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: noile BMW X5 M şi X6 M

30 Octombrie 2014 - 01:02
Ilie Toma
Premieră: noile BMW X5 M şi X6 M
Fanii SUV-urilor BMW aşteaptă de ceva vreme bună aceste lansări. Da, doamnelor şi domnilor, a venit momentul lansării unor modele ale diviziei M în familia celor două SUV-uri bavareze – X5 şi X6!

BMW a realizat o adevărată revoluţie atunci când a lansat precedentele BMW X5 M şi X6 M, în 2009, montând turbocompresoarele în interiorul celor două blocuri cilindrice ale motorului V8 de 4.4 litri, cu căi încrucişate între ele pentru un flux cât mai direct şi mai puţin împiedicat al gazelor de eşapament, asigurându-se astfel un turbolag minim, aproape insesizabil. Pe atunci, motorul celor două modele M dezvolta 555 CP, iar redacţia noastră a avut ocazia să testeze acele două modele în Austria, pe Salzburgring!

Cu o tehnologie atât de avansată creată atunci de ingineri, nu e de mirare că noile BMW X5 M şi X6 M păstrează acelaşi motor, cu acceaşi tehnologie a turboaspirării, perfecţionată şi desăvârşită astfel încât să livreze acum 575 CP între 6,000 şi 6,500 rpm şi 750 Nm între 2,200 şi 5,000 rpm! Motorul este cuplat la transmisia automată M Steptronic cu 8 trepte şi graţie acestea, dar şi sistemului de tracţiune integrală, noile X5 M şi X6 M reuşesc să prindă prima sută în doar 4.2 secunde! Distribuţia între axe e realizată de un diferenţial multidisc controlat electronic, care poate distribui până la 100% de putere pe oricare din punţi. Deci, dacă drifturile erau posibile până şi cu un X6 standard, aşa cum ne-am convins la primul test drive cu noua generaţie X6 din SUA, atunci cu X6M şi X5M acestea vor fi şi mai uşor de executat!

Designul noilor modele e predictibil de agresiv, dar creatorii celor două modele spun că funcţia a dictat formele. Performanţa motoarelor a dictat ajustări aerodinamice corespunzătoare, şi toate aceste necesităţi funcţionale s-au materializat în forme. Prizele masive de aer, spre exemplu, nu sunt doar un decor frumos de design, ci au rol extrem de important pentru radiatoarele de după ele, or, sistemele de răcire ale celor două modele, care au grijă de temperatura uleiului de motor, a turbinelor, a uleiului din transmisie şi chiar a aerului din canalele de admisie sunt calibrate să reziste la o exploatare la maxim pe circuite sportive cu acceleraţia apăsată întotdeauna la maxim! Şasiul noilor modele vine cu reacţii ajustabile, dar ne aşteptăm ca şi în regim Confort rigiditatea lui să fie cu mult mai mare decât cea a versiunilor standard X5 şi X6. Ambele modele vin echipate standard cu jante de 20 de inch sau, opţional, cu jante de 21 de inch.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (55 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter