Noile Chevrolet Volt şi Bolt au debutat la Detroit!
13 Ianuarie 2015, 18:47
La Salonul Auto de la Detroit Chevrolet a prezentat două modele electrice – noua generaţie Volt şi conceptul pur electric Bolt.
Spre deosebire de prima generaţie, noul Volt adaptează un aspect mai convenţional, care este caracterizat de o siluetă aerodinamică.
Sunt şi idei noi, printre care e de remarcat grilele decorative frontale,
dar acestea au un aspect discutabil.
Interiorul adaptează un design cu
mai multe rotunjiri, display-urile planşei de bord şi a sistemului multimedia MyLink sunt noi, în timp ce levierul transmisiei a fost lipsit de futurismul modelului precedent.
Cea mai importantă evoluţie a făcut-o sistemul de propulsie Voltec, care a devenit cu 45 kg mai uşor şi cu 12% mai eficient, chiar dacă numărul celulelor din baterii a scăzut de la 288 la 192 de unităţi. Voltec constă dintr-un propulsor pe benzină aspirat natural de 1,5 litri şi 101 CP, care joacă rol de generator de energie pentru pachetul de baterii litiu-ion de 18.4 kW/h, care la rândul său aprovizionează cu energie unicul motor electric (149 CP şi 398 Nm). Cu un “plin” al bateriilor, noul Volt poate parcurge 80 km în regimul pur electric, după care intră în acţiune generatorul pe benzină, care extinde autonomia la 676 km. Acceleraţia de la 0 la 60 mile pe oră (97 km/h) durează doar 8,4 secunde. Sunt necesare 13 ore, pentru a reîncărca bateriile de la o priză de 120 volţi, în timp ce conectarea la una de 240 volţi va reduce aşteptarea la 4,5 ore.
Vânzările pentru cea de-a doua generaţie Chevrolet Volt vor începe în a doua jumătate a anului 2015, iar ceea ce priveşte modelul geamăn, Opel Ampera, cel mai probabil aceasta nu va avea o a doua generaţie…
Cea mai intrigantă noutate a celor de la Chevrolet pentru Salonul Auto de la Detroit, este conceptul Chevrolet Bolt. Acesta ne demonstrează cum va arata
un viitor model electric, al cărui preţ va fi de 30.000 de dolari, iar autonomia va constitui 200 de mile (322 km), sau de două ori mai mult decât autonomia
oricărui alt model electric de acest gen, cu excepţia Teslei Model S! Cu o autonomie de peste 300 km, Bolt poate fi un model electric destul de viabil!
Acesta are un aspect similar cu BMW i3, deşi pare a fi ceva mai mare ca bavarezul electric. Pentru a spori autonomia nu este suficient un sistem de propulsie electrică avansat, despre
care cei de la Chevrolet nu spun nimic, dar şi de o construcţie uşoară. Astfel, în construcţia caroseriei lui Chevrolet Bolt este utilizat aluminiul, magneziul şi fibra de carbon.
Interiorul este aerat şi minimalist, iar sistemul multimedia vine cu un display de 10 inch, pe care am observat şi Bolt-ul reprezentat schematic. Acesta ne sugerează că acest concept dispune de baterii amplasate în podea, asemenea Teslei Model S, în timp ce motorul electric este amplasat în faţă, gestionând puntea faţă. Producătorul nu a destăinuit informaţii despre
momentul apariţiei pe piaţă
a modelului electric Chevrolet Bolt.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,371
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!