Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Drifting-ul – categorie oficială la Festivalul Vitezei de la Goodwood!

1 Iunie 2015 - 13:38
Denis Godorozea
Drifting-ul – categorie oficială la Festivalul Vitezei de la Goodwood!
Pentru prima dată în istoria evenimentului, Festivalul Vitezei de la Goodwood va deschide o nouă categorie special dedicată drifting-ului, care se va numi „Catch my Drift?”!

Astfel, derapajele controlate pe circuitul de la Goodwood vor fi o atracţie deosebită pentru vizitatorii Festivalului Vitezei! Pentru a atrage şi mai mulţi vizitatori, la Goodwood vor veni unii dintre cei mai tari drifteri ai momentului, pentru care drifting-ul nu este doar un sport, nu este doar o pasiune, ci un stil de viaţă!

Printre aceste celebrităţi din lumea drifting-ului vor fi Mad Mike Whiddett, care va bucura publicul cu a sa Mazda RX-7 FD3S cu propulsor cu 4 rotoare (poza de sus) şi celebrul Ken Block, care va aduce demenţialul Ford Mustang Hoonicorn RTR (pe poză) din Gymkhana 7 şi noul Ford Focus RS.

Pe lângă aceste două vedete a lumii drifting-ului vor mai fi prezenţi alţi drifteri renumiţi, precum campionul european al campionatului EXTREME Drift Allstars, James Deane cu al său Nissan 200SX S14 (pe imagine), campionul Poloniei Piotr Wiecek, cu al său Nissan GT-R R34 de 1.000 CP, alt pilot polonez Kuba Przygonski (Toyota GT86) şi campionul Australiei la drifting Luke Fink care îşi va aduce legendarul Nissan Silvia LBP PS13 V8.

Festivalul Vitezei de la Goodwood din acest an va avea loc între 25 şi 28 iunie. Se pare că în acest an deasupra Goodwood-ului se va forma un nor mare de fum creat de drifteri!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter