Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi RS3 Sportback primeşte 430 CP de la ABT!

20 August 2015 - 16:44
Denis Godorozea
Audi RS3 Sportback primeşte 430 CP de la ABT!
Cursa hot-hatch-urilor performante se incinge şi mai mult atunci când de „capul” acestora se apucă un atelier de tuning. Cele mai performante hatchback-uri de producţie deja au depăşit cifra de 350 CP, iar tunerii oferă acestora peste 400 CP!

Noul Audi RS3 Sportback a trecut pe la atelierul german de tuning ABT Sportsline, unde a primit pachetul ABT Power S pentru magnificul propulsor în 5 cilindri turbo 2.5 TFSI. Astfel, puterea a fost crescută de la 367 CP la 430 CP, iar cuplul fiind sporit de la 465 Nm la 530 Nm!

Cei 63 CP şi 65 Nm adiţionali au rezultat în performanţe de-a dreptul năucitoare pentru un hatchback – de la 0 la 100 km/h RS3 Sportback accelerează în doar 4.1 secunde, iar viteza maximă ajunge la 285 km/h! Aceste performanţe vin şi la un preţ pe măsură – 4,290 euro.

Schimbările la exterior sunt minime. Audi RS3 Sportback a primit doar patru ţevi de eşapament imense de 102 mm în diametru şi jante de 20 de inch ABT FR „încălţate” în cauciucuri de performanţă Continental ContiSportContact SP cu dimensiunea 245/30 ZR20.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (8 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter