Toyota prezintă noul Land Cruiser 200 facelift!
17 August 2015, 13:42
După 8 ani de producţie Toyota Land Cruiser 200 primeşte cel de-al doilea facelift în cariera sa fiind prezentat în noua postură deocamdată în versiuni pentru pieţele Japoniei şi Australiei.
Deşi este mai puţin consistent decât facelift-ul aplicat fratelui de platformă, Lexus LX 570, noul Land Cruiser 200 facelift aduce multe schimbări la exterior, interior şi la partea tehnică.
Astfel, noul Land Cruiser 200 facelift primeşte o parte frontală absolut nouă cu o capotă agresivă, o bară de protecţie revizuită şi un calandru ce pătrunde în noile blocuri optice faţă,
în timp ce posteriorul a primit o nouă bară de protecţie şi o nouă uşă a portbagajului care a adăpostit noile blocuri optice şi fâşia cromată ce le subliniază. Pe lateral găsim noi fâşii cromate în partea de jos al uşilor şi
în partea de jos al geamurilor laterale, dar şi jante cu un design împrospătat. Pentru caroserie vor fi disponibile două culori noi: Copper Brown Mica şi Dark Blue Mica.
Interiorul a primit un nou volan, o nouă planşă de bord cu un display color de 4.2 inch, o nouă consolă centrală cu un nou sistem multimedia ce oferă un display de 9 inch şi un tunel central revizuit. Printre noile dotări se numără spaţiul special pentru încărcarea prin inducţie al smartphone-urilor moderne şi noi sisteme de siguranţă înglobate în tehnologiile Toyota Safety Sense.
Ambele propulsoare disponibile pentru Toyota Land Cruiser 200 au fost
revizuite pentru a se conforma normelor ecologice Euro 5. Benzinarul V8 de 4.6 litri oferă aceleaşi 309 CP şi 439 Nm, în timp ce dieselul V8 de 4.5 litri este capabil să producă acum 272 CP şi 650 Nm.
Chiar dacă Lexus LX 570 facelift a primit o nouă cutie de viteze în 8 trepte, noul Land Cruiser 200 facelift va fi în continuare dotat cu cutia de viteze automată în 6 trepte.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,987
GALERIE FOTO (14 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!