Scandalul Volkswagen: doar 36,000 de automobile cu propulsoare Euro 6 sunt afectate
10 Decembrie 2015, 10:07
Chiar dacă la începutul scandalului
cu ”trișarea al emisiilor” cei de la Volkswagen ne jurau că modelele echipate cu propulsoare Euro 6 nu
sunt afectate și respectă normele
legale privind ecologia, în urma unei săpări mai adânci, însăși producătorul german a recunoscut că ar putea fi afectate în jur de 800,000 de automobile echipate cu propulsoare
Euro 6 diesel și pe benzină. Mai târziu această cifră a scăzut la 430,046 de automobile, iar recent, a fost finalizată investigația internă, în urma căreia s-a depistat că ”doar” 36,000 de automobile au fost afectate.
Mai mult decât atât, devierile de la norme sunt foarte mici. Emisiile ar devia doar cu câteva grame, iar consumul de combustibil este mai ridicat cu doar 0.1-0.2 l/100 km în
dependență de motorizare. Cei de la Volkswagen menționează că cantitatea modelelor afectate constituie doar 0.5% din toate modelele Euro 6 vândute și vizează doar 9 motorizări
pe care le puteți vedea în tabelul de mai jos. Mai târziu și cei de la Audi, SEAT și Skoda vor dezvălui listele modelelor Euro 6 afectate, astfel numărul acestora va crește.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
1,961
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!