Tesla a livrat peste 50,000 de electromobile în 2015!
4 Ianuarie 2016, 11:17
Invazia maşinilor ecologic pure a fost evidentă în anul 2015. Au apărut mai multe vehicule eficiente care utilizează propulsia electrică, hibridă, plug-in hibridă sau pe hidrogen. Dacă anterior succesul acestor modele, mai ales
a celor electrice putea fi pus la dubii, atunci cei de la Nissan, care în 5 ani
au vândut 200,000 de electromobile Nissan LEAF şi succesul celor de la Tesla Motors, ne demonstrează că
vehiculele electrice sunt viabile! Cei de la Tesla au înregistrat livrări record în 2015, cu 50,580 de unităţi livrate, în mare parte acestea fiind Tesla Model S, vânzările în sine fiind şi mai mari!
Se pare că anul 2016 va fi şi mai fructuos datorită lansării noului SUV electric Tesla Model X. Conform celor de la Tesla Motors în 2015 un total de 208 exemplare Model X au fost livrate,
iar alte 299 de exemplare produse
la sfârşitul lui 2015 vor ajunge la proprietari în primele zile ale anului 2016. Cu un aşa tempo de creştere
a vânzărilor care din an în an se dublează, producătorul american
îi va ajunge şi îi va depăşi pe cei de la Nissan, deşi electromobilele Tesla sunt de câteva ori mai scumpe.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
1,912
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!