GENEVA 2016 LIVE: Noua Alfa Romeo Giulia este la fel de frumoasă precum versiunea de performanță!
2 Martie 2016, 13:02
De obicei se întâmplă invers. Producătorii dezvăluie versiuni obișnuite al unui model sau altul, iar peste ceva timp apar și versiunile de performanță.
Italienii au făcut vice-versa cu noua Alfa Romeo Giulia, demonstrând întâi versiunea de performanță Giulia Quadrifoglio care dispune de un V6 twin-turbo de 2.9 litri şi 510 CP, ca mai apoi să ne dezvăluie la Geneva
versiunea obișnuită Giulia. Aceasta din urmă arată cel puțin la fel de spectaculos, oferind performanțe mai pământești. Astfel, noua Alfa Romeo Giulia va fi disponibilă cu un benzinar turboaspirat de 2.0 litri oferit în două versiuni de putere - 200 CP și 280 CP și un diesel de 2.2 litri în trei ipostaze de putere 150, 180 și 210 CP.
Toate propulsoarele pot fi cuplate la transmisii automate în 8 trepte, cutia manuală în 6 trepte fiind instalată standard. Cel mai important însă este tracțiunea spate!