Comenzile pentru Tesla Model 3 au ajuns la 276,000!
4 Aprilie 2016, 15:14
Înainte de a fi dezvăluită, Tesla Model 3 a primit 115,000 de comenzi, iar după dezvăluire acestea nu au încetat să urce, iar la sfârşitul săptămânii trecute acestea au urcat la 276,000, conform unui mesaj pe Twitter pe care l-a lăsat Elon Musk! Astfel, în doar câteva zile cei de la Tesla Motors au pus „în buzunar” 276 de milioane de dolari, dacă e să adunăm toate depozitele rambursabile în valoare de 1,000 de dolari.
Totuşi, doar primele 200,000 de exemplare Model 3 vor beneficia de subsidiile oferite de conducerea SUA care pot ajunge la 7,500 $ în unele state. Reamintim că preţul Teslei Model 3 porneşte de la 35,000 $ (până la subsidii). „Boom-ul” comenzilor a fost neaşteptat atât pentru Elon Musk, care a declarat că ar trebui să regândească planificarea producţiei
noului Model 3, cât şi pentru investitori care prognozau „doar” 117,000 de comenzi către sfârşitul anului 2016 – cifra care a fost dublată în doar trei zile fiind şi o cifră aproape triplă faţă de volumul vehiculelor Tesla produse de-a lungul a 8 ani de zile (puţin peste 100,000 exemplare – Roadster/Model S/Model X).
După dezvăluirea lui Model 3 şi acţiunile Tesla Motors au crescut simţitor încheind ziua de vineri cu 237.59 $ sau +7.82$ per acţiune.

Deşi comenzile pentru Model 3 curg gârlă, această situaţie ridică şi unele îngrijorări în rândurile analiştilor, care consideră că cei de la Tesla Motors nu vor putea satisface aceste comenzi în timp util, astfel încât cei care au comandat modelul acum îl vor putea primi abia către anul 2019-2020! Livrările Teslei Model 3 sunt prognozate pentru sfârşitul anului 2017.
De la premiera noii Tesla Model 3 au fost şi mai multe întrebări privitor la designul părţii frontale care aduce
aminte de faimosul „duck face”. Conform lui Elon Musk Model 3 va suferi o revizuire al designului. Între
timp internăuţii au oferit câteva idei care par să îmbunătăţească aspectul lui Model 3.
Noi ne-am fi dorit să vedem şi un interior mai sofisticat şi nu atât de simplist pe care l-au avut prototipurile de preproducţie la prezentare.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
1,895
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!