Moldova SUV Maraton: totul a început cu offroad extrem, praf şi-o reparaţie în câmp

Ora 04.30 dimineaţa. Se încep a auzi clinchetele mesajelor proaspete, expediate în grupul aventurierilor. Unii dintre aventurieri încă nu s-au culcat. Alţii încă dorm. Iar unii nu pot dormi de câteva ore, în aşteptarea startului.

Era vreo 6:30 dimineaţa când echipajele începuseră să treacă prin capitală unul după celălalt – şoferul luându-şi coechipierul de acasă. Iar începând cu ora 7:00 începuseră să se adune cu toţii la punctul de start oficial al SUV Maratonului – noua staţie Rompetrol Moldova de pe Calea Orheiului. În timp ce aventurierii savurau cafeaua naturală a dimineţii, se discuta cu entuziasm despre marea aventură care avea să urmeze, pentru că în prima zi traseul nostru avea o concentrare de tot felul de variaţii de relief, inclusiv zone de offroad despre duritatea exactă a cărora nu erau informaţi nici înşişi aventurierii.

Prima sarcină a fost umplerea până la refuz a rezervoarelor de combustibil. De ce până la refuz? Pentru că la primele realimentări vom pune volumul maxim posibil de combustibil în rezervor şi vom calcula realmente consumul de carburant. Şi, poate părea incredibil, dar în rezervoarele celor 6 SUV-uri a încăput în total aproape o treime de tonă de carburant! Iar acum, cu rezervorul plin, puteam purcede la drum!

Prima noastră destinaţie imediată a fost regiunea Satului Moldovenesc – un loc turistic născut dintr-o idee nobilă, dar care nu mai funcţionează acum şi care încă mai înseamnă locuri extrem de frumoase şi o speranţă de revenire în circuitulturistic. Destinaţia noastră e la doar câte zeci de kilometri de la Chişinău în raionul Criuleni, dar am rămas înmărmuriţi să descoperim cât de repede drumul nostru s-a transformat într-o cale acoperită de prundiş dur şi provocator pentru maşini! Aveam parte deja de condiţii ultra-solicitante pentru maşini la nici 15 minute de la startul din Chişinău!

Suspensiile care absorb cel mai bine denivelările sunt cele ale lui Mazda CX-5, Renault Kadjar, Dacia Duster şi Skoda Yeti. Celelalte 3 sunt un pic mai dure, cu mici variaţii şi explicaţii – fie că e vorba de ediţie sportivă un pic rigidizată ca la VItara S, fie că era vorba de o presiune mai mare în anvelope la Qashqai. Dar maşinile şi-au păstrat aderenţa şi-au reuşit să înghită aceste vibraţii nebune!

Dar de îndată ce-am ieşit după prima destinaţie şi ne doream să ajungem pe malul râului Răut pentru o înaintare de-a lungul lui, am avut parte de primul duş rece al unei realităţi fierbinţi: sistemul de aer condiţionat al Daciei Duster nu a mai vrut să pornească, nici măcar ventilatorul. Ne-am gândit că o fi o siguranţă arsă, şi am deschis panoul de siguranţe pentru a scoate siguranţele una câte una şi a le verifica integritatea. Nu se putea vedea nimic cu ochiul liber, aşa că n-am putut decât să înaintăm pentru a nu pierde ireversibil tempoul maratonului, dar echipajul numărul 2 al fraţilor Untură de la bordul Daciei Duster era condamnat la o zăpuşeală incredibilă pe o temperatură a aerului de 33 grade, fără măcar să aibă un ventilator în habitaclu!... Aşa că aceştia au deschis ambele geamuri faţă în încercarea de a prinde orice briză de aer din afară…

Ne-am continuat drumul nostru şi carosabilul a fost din ce în ce mai provocator. Deşi suntem încă atât de aproape de capitală, iată că suntem nevoiţi să constatăm o calitate extrem de proastă a infrastructurii ţării noastre, astfel încât deplasarea cu o altă maşină decât un SUV ar fi fost prea nemiloasă.

Am mers pe prundiş dur şi pământ gol, pe scurte porţiuni de asfalt plombat de nenumărate ori şi deloc pe trasee cu adevărat bune. Dar toate astea erau nişte drumuri de legătură oarecum normală pentru această zonă a ţării. Partea cu adevărat dificilă abia avea să urmeze. Ne apropiam tot mai mult de Răut, geografia devenea tot mai mai frumoasă, dar condiţiile de înaintare însemnau deja un offroad pur. Abia aici aventurierii aveau să afle că le-a fost pregătită o „scurtătură” offroad de vreo 30 de kilometri pe malul Răutului, prin nişte condiţii absolut infernale pentru maşini. Era un traseu offroad cu nişte denivelări uriaşe, pe care trebuia să le abordăm cu viteză de 2-3 km/h, ca să le putem traversa. Am dat şi peste crengi ieşind pe drum, iar coechipierii ieşeau să le tragă la o parte de drum în timp ce şoferii înaintau. Erau urcuşuri abrupte, înaintări în pantă laterală, multe pietre şi denivelări uriaşe, încât nu ne-a luat mult să ne vorbim prin staţii radio, dacă nu cumva traseul acesta e prea extrem pentru nişte SUV-uri, nu nişte offroader-e pur-sânge? Răspunsul este afirmativ, aveam un traseu de o dificultate extremă, nemeritată de SUV-urile noastre, dar în ciuda acestui fapt ele înaintau fără probleme, având nevoie doar de prudenţă şi de un şofer bun. Mergeam pe nişte drumuri care nu mai erau pe hartă şi pe care nu circulă aproape nimeni şi în ciuda la asta, exista conexiune de Internet 4G Orange Moldova până şi aici, astfel că cei de la bord au mai putut să mai împărtăşească publicului din experienţele lor! O dâră lungă de praf se lăsa după fiecare maşină şi din depărtare arăta ca o coloană de la un raliu de curse.

În timpul acesta, echipajul din Duster căuta disperat soluţia reactivării sistemului de aer condiţionat. I-am lăsat primii coloană pentru ca să înghită mai puţin praf. Apoi Vlad Untură a venit cu soluţia. A citit pe forumuri din Rusia despre situaţii similare, iar soluţia părea simplă – înlocuirea cu locul a două siguranţe. Ne-am oprit, a făcut asta şi sistemul de aer condiţionat, cu tot cu ventilatorul lui, a prins la viaţă! Uraaa!

Am trecut şi un pod, ce părea să se ţină cam ciudat şi urcarea pe care era extrem de înaltă şi abruptă, iar coborârea şi mai anapoda. Garda al sol a SUV-urilor le-a ajutat nesperat de mult şi aici. Au urmat intrarea în defilee pietroase, iar asta făcea ca drumurile să fie o adunătură de pietre, denivelate la maxim posibil de tendinţele haotice ale naturii. La acestea se adăuga praful, care, la asemenea unghiuri de pantă, acţiona ca un lubrifiant şi ne reducea aderenţa. Anume aici pentru prima dată Nissan n-a putut urca din prima panta abruptă. Dar n-a avut nevoie de ajutor, ci de o repetare mai în viteză a acţiunii şi s-a descurcat cu tracţiunea faţă. Toate celelalte SUV-uri au prins ideea şi au urcat destul de repede, iar cele cu tracţiune integrală şi-au putut permite luxul de a merge mai încet, punând la treabă distribuţia cuplului pe puntea spate. La acest capitol toate au trecut bine, dar parcă la Suzuki Vitara reacţionează cel mai interesant sistemul de tracţiune integrală. Anume aici a fost momentul primei intervenţii LIVE pe pagina noastră de Facebook, pentru a vă arăta în direct acţiunea.

Ne doream să ajungem în Butuceni şi Trebujeni şi uită la un moment dat ne-am pomenit pe marea stâncă a Orheiului Vechi, deşi acest loc nu intra în lista destinaţiilor noastre. Dar ne-am gândit că ar fi fost bine să folosim infrastructura de aici pentru un prânz gustos, înainte de a merge mai departe spre Furceni şi apoi Orhei, şi apoi Negreşti, şi tot aşa până la înnoptarea noastră în aer liber…

Aşa că a urmat un prânz în stil moldovenesc, în care camarazii îşi ştergeau sudoarea de pe frunţi de parcă ar fi fost nişte şoferi cu beretă din kolhoz la volanului unui Zil fără servodirecţie. A fost o probă foarte grea, cea mai extremă parte de offroad mâncându-ne mai mult de două ore de timp! Dar toate cele 6 SUV-uri s-au descurcat! Unica defecţiune a fost reparată chiar în câmp de către noi şi apăruse, probabil, din cauza sistemului de alarmă cam deocheat instalat pe Duster. Iar noi aveam deja primele aventuri frumoase trăite împreună, iar în timp ce aşteptam zeama, păstăile cu cartofi şi mămăliga, discuţiile despre impresiile tocmai trăite erau pline de emoţie şi viaţă! Sau aventură, altfel spus!

Oh! Şi asta e doar începutul! Fiţi alături, pentru că Moldova SUV Maraton abia şi-a intrat în deplină forţă și mergem să descoperim în continuare Inima Moldovei!