Audi a sponsorizat crearea celui mai eficient vehicul electric din lume! (Video)
2 August 2016, 10:55
Studenţii universităţii tehnice din Munchen, cu suportul celor de la Audi, care au finanţat proiectul, au construit cel mai eficient vehicul electric din lume numit TUfast eLi14.
Acesta este un vehicul cu trei roţi
cu o caroseriei în formă de capsulă
realizată din fibră de carbon care cântăreşte doar 23 de kilograme!
Pentru a stabili recordul, vehiculul trebuie să fie cât mai uşor posibil, astfel, la bordul strâmt al acestuia a
urcat o domnişoară zveltă pe nume Lisa Kluger. Aceasta a pilotat vehiculul electric timp de o oră pe un circuit
circular de teste al celor de la Audi stabilind un record mondial de eficienţă certificat de un reprezentat al Cărţii Recordurilor Guinness.
Vehiculul electric a reuşit să indice un consum de 1,232 km/kWh, fiind echivalentul unui consum de 0.009 l/100 km sau 1 litru de benzină cu cifră octanică 95 la 10,956 km! Vă imaginaţi să parcurgeţi aproape 11,000 km cu doar un singur litru de combustibil, ei bine, echivalentul acestuia?!
Pentru aceasta veţi fi nevoiţi să acceptaţi lipsa de spaţiu la interior,
lipsa comodităţilor şi viteza
maximă de doar 25 km/h!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,124
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!