Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi a produs 8 milioane de automobile dotate cu tracţiunea integrală quattro

20 Ianuarie 2017 - 12:20
Denis Godorozea
Audi a produs 8 milioane de automobile dotate cu tracţiunea integrală quattro
Tehnologia sistemului de tracţiune integrală Quattro a debutat în anul 1980 pe modelul Audi Ur-Quattro, care în 1986 a primit în locul diferenţialului central blocabil manual un diferenţial autoblocabil Torsen. Tehnologia quattro a fost recunoscută de lumea întreagă, mai cu seamă, după victoriile spectaculoase în campionatul mondial de raliuri, concurenţa fiind distrusă la propriu de legendarul Audi Sport Quattro S1

De atunci tehnologia a evoluat mult, iar acum este disponibilă în peste 100 de versiuni de modele Audi. Nu este de mirare, că tehnologia quattro a ajuns în 8 milioane de automobile Audi, modelul jubiliar fiind noul Audi Q5 2.0 TFSI quattro de culoare Garnet Red, care a părăsit noua uzină mexicană din San Jose Chiapa.

Tracţiunea integrală quattro vine în dotarea standard pentru modelele Audi Q7, A4 allroad quattro, A6 allroad quattro, A8, R8, dar şi pe toate modelele dinamice din seriile S şi RS, pentru celelalte modele tracţiunea integrală quattro fiind oferită optional.

Sistemul de tracţiune quattro este disponibil în diferite interpretări, adaptat pentru orice model în parte. Spre exemplu, modelele compacte cu propulsorul montat transversal, au un cuplaj hidraulic multi-disc controlat electronic şi poziţionat pe axul spate, în timp ce super-car-ul Audi R8, cu motorul amplasat central, îl are montat pe axul faţă. În regim normal cuplul este distribuit între axe în raport de 40 la 60%, sistemul quattro însă poate varia acest raport în dependenţă de situaţie.

Cea mai nouă evoluţie a sistemului de tracţiune integrală este noua concepţie quattro ultra (doar pentru modelele cu amplasarea longitudinală a propulsorului), care pentru spori eficienţa, poate deconecta tracţiunea integrală, cuplul fiind transmis doar către roţile faţă. Versiunile de performanţă sunt disponibile şi cu diferenţial spate sport, care distribuie activ cuplul între roţile spate. În cazuri extreme practic tot cuplul este transmis roţii spate de la exteriorul curbei, pentru a preveni subvirarea.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter