Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Porsche ar putea să se retragă din cursele de anduranţă!

După ce Audi a părăsit cursele de anduranţă anul trecut, cei de la Porsche ar putea şi ei pleca în ciuda succesului pe care îl au în campionatul WEC şi în Le Mans! Producătorul german ar putea închide programul pentru categoria LMP1 deja către sfârşitul sezonului 2017. Astfel, deja în 2018 am putea să nu mai vedem prototipul hibrid Porsche 919 Hybrid pe circuitele de curse, iar cei de la Toyota vor rămâne singurii reprezentanţi ai categoriei supreme LMP1.
Totuşi, dacă până la urmă Porsche se decide să părăsească cursele de anduranţă (decizia finală va fi luată la sfârşitul lunii iulie), cei de la Toyota, de asemenea, ar putea să se retragă, pentru că nu vor mai avea cu cine să concureze, iar o victorie în Le Mans, la care visează producătorul nipon de multă vreme, obţinută fără a avea concurenţi, nu va fi o opţiune pentru cei de la Toyota. De ce totuşi, Porsche vrea să „fugă” de una dintre cele mai spectaculoase competiţii? Reducerea costurilor din partea celor de la Volkswagen, ar putea fi un răspuns, dar şi prestaţia şubredă din acest an de la Le Mans. Deşi au câştigat celebrul maraton, cei de la Porsche au avut dificultăţi extrem de mari, doar unul dintre prototipuri ajungând la finiş. Dintre cele trei prototipuri Toyota, de asemenea, doar unul a finalizat cursa de 24 de ore, venind doar pe locul 9 în clasamentul general. Practic toate prototipurile din categoria LMP1 au avut probleme tehnice în maratonul din acest an.
Mai există o şansă foarte mizeră ca în Le Mans să revină cei de la Mazda, care au anunţat parteneriat cu echipa Joest Racing – celebra echipă care a condus programul dominant la Le Mans al celor de la Audi. Totuşi, Mazda şi echipa Joest îşi vor uni forţele, deocamdată, pentru campionatul nord-american IMSA WeatherTech SportsCar Championship. Mazda rămâne a fi unicul producător japonez, care a reuşit să obţină victoria la Le Mans (1991).

Porsche este producătorul cu cele mai multe victorii la Le Mans din istorie – 19 la număr, ultimele trei fiind obţinute consecutiv (2015, 2016 şi 2017), după 16 ani de absenţă din categoria supremă, LMP1.
0
258
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!