Vopsirea acestei Tesla Model S a costat 40,000 de dolari!

Popularitatea vehiculelor electrice Tesla este incontestabilă, iar probabilitatea că o parte din cei care conduc un Model S, spre exemplu, îşi doresc să-l personalizeze, este una extrem de mare. Astfel, atelierul american Zero to 60 Designs a lansat un program de tuning pentru Model S, care a debutat în cadrul SEMA Show.
Proiectul Tesla Model S Zero TS se evidenţiază printr-un kit aerodinamic ce include bare de protecţie şi praguri modificate, spoiler spate, precum şi plase stilate pentru partea frontală. Cea mai costisitoare însă, a fost vopsirea caroseriei în culoarea Dolphin Gray, care a costat 40,000 de dolari!
Vopseaua a fost acoperită cu o peliculă de protecţie de la Solar Gard, unele elemente fiind vopsite în culoarea neagră lucioasă, inclusiv corpurile oglinzilor retrovizoare şi elementele cromate ale caroseriei. Jantele de 22 de inch HRE, de asemenea sunt de culoarea neagră, dar mată, iar în spatele acestora se regăseşte un nou sistem de frânare Brembo cu etriere de culoare roşie.
Interiorul este căptuşit în piele roşie şi accentuat de cusăturile de culoare alba, iar pentru ca interiorul unic să fie protejat de razele solare, geamurile au fost acoperite cu peliculă protectoare de la aceeaşi companie Solar Gard.
Preţul modificărilor, cu excepţia vopsirii caroseriei este de doar 6,500 de dolari.

0
2,532
GALERIE FOTO (19 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!