Vama Leuşeni Albiţa a fost paralizată mai mult de 4 ore, cu rânduri imense, din cauza unei banale deconectări de electricitate

31 August 2023, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
Vama Leuşeni Albiţa a fost paralizată total aseară timp de peste 4 ore, cu un rând uriaş, cu sute de automobile în aşteptare, din cauza unei banale întreruperi de curent. Paradoxal, dar se pare că punctul de trecere a frontierei nu a avut un generator de rezervă în reţeaua sa electrică, care s-ar fi putut include şi a fi asigurat continuarea activităţii într-o asemenea situaţie.
Poliţia de Frontieră s-a limitat să informeze despre apariţia acestei situaţii şi să recomande evitarea acestui punct de trecere prin alte părţi, cum ar fi Sculeni, Costeşti sau Cahul. Despre aspectul tehnic al acestei probleme, a existat un singur comentariu: „Deconectarea periodică a energiei electrice în punctul de trecere condiţionează defecţiuni tehnice şi la întreruperea procedurii de control.”

Am solicitat azi dimineaţă atât Poliţiei de Frontieră, cât şi Serviciului Vamal, un comentariu despre această situaţie, întrebând cum a fost posibil să nu existe un generator de rezervă. Când vom obţine aceste comentarii le vom include.
Foto: Rândurile imense de aseară, într-o imagine a Poliţiei de Frontieră

Paradoxul e că magazinul duty-free de alături avea electricitate, cel mai probabil asigurată de un generator, în timp ce un obiect important de stat — nu avea. După mai multe ore de aşteptare, angajaţii de la vamă au început a procesa călătorii manual, cu pixul şi cu foaia. Abia la ora 22:03, Poliţia de Frontieră a anunţat că energia electrică a fost reconectată şi activitatea a fost reluată în regim normal, pe 7 piste de trecere, pentru a fluidiza rândurile imense formate.

UPDATE 11:26: Poliţia de Frontieră ne-a răspuns că problema tehnică de ieri a fost cauzată de un scurtcircuit la cablurile electrice subterane ce alimentează încăperi auxiliare. Din această cauză, nu a fost posibilă conectarea generatoarelor de rezervă, care există, în număr de două unităţi, la acest punct de frontieră.
0
2,553
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!