Au început lucrările la scară mare la centura Vulcăneşti din Moldova, cu sute de muncitori şi 77 utilaje pe şantier

9 Mai 2024, 10:51
Redacţia PiataAuto.md
Centura oraşului Vulcăneşti din sudul Moldovei este ultima porţiune care va completa traseul M3 din Moldova, care va conecta Chişinăul cu oraşele Cimişlia, Comrat, Vulcăneşti şi Giurgiuleşti, iar apoi cu vama cu România şi oraşul Galaţi. Noul traseul M3, remodelat faţă de concepţia lui anterioară, va traversa doar 5 mici localităţi de la Chişinău la Giurgiuleşti, ocolindu-le pe toate celelalte, iar ocolirea Vulcăneştiului era crucială. Ei bine, cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) au anunţat acum stadiul actual al lucrărilor la această centură.
Startul lucrărilor a avut loc în luna septembrie 2023 şi a presupus iniţial pregătirea terenului pentru viitorul traseu, întrucât o mare parte a lui are loc în câmp gol, acolo unde înainte n-a existat un drum. A existat şi o perioadă de pauză în timpul iernii, în special în luna decembrie, când precipitaţiile au fost mai mari şi au împiedicat avansarea lucrărilor. Apoi în următoarea perioadă a iernii, lucrările au fost reluate.
Foto: Lucrări la primele etape

Acum, însă, ASD raportează că se lucrează deja la scară mult mai mare, constructorul aducând la şantier un număr de 77 utilaje şi 178 muncitori, o scară pe care Moldova o vede mai rar la lucrările de infrastructură.
În prezent, se demolează şi se înlătură structura existentă de pe 300 metri de drum vechi, se betonează un pasaj la kilometrul 4,69, se aşterne un strat de fundaţie între km 0,34 şi 0,51 şi se lucrează la podul de la kilometri 2,96.
Toate aceste lucrări se fac în paralel, pentru a avansa mai repede, iar pe perioada verii anvergura lucrărilor s-ar putea mări şi mai mult. Conform contractului semnat de autorităţi cu constructorul, compania Avtomagistral Pivden, lucrările la centură vor fi finalizate în februarie 2026.
Lungimea totală a centurii Vulcăneşti, care va ocoli oraşul de la sud-vest la est, e de 8,58 km, iar costul lucrărilor e de 21,2 milioane euro, finanţarea fiind acoperită de BERD.
1
1,904
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!