În Australia există un camion electric 8x6, cu rol de tren de uscat, care tractează 3 remorci la o masă totală de 170 tone

7 Septembrie 2023, 14:58
Redacţia PiataAuto.md
Cei care spun că în zilele noastre camioanele electrice ar avea probleme cu sarcina utilă ar trezi cel puţin nedumerirea acestor australieni, care au creat acest camion electric, ce a reuşit deja să funcţioneze în regim de test câteva luni, tractând greutăţi imense după el, până la o masă totală de 170 tone! Regimul de test pentru el a însemnat muncă grea obişnuită, cu o masă totală medie de 160 tone, dar cu monitorizare a datelor de către cei care l-au creat. Şi după ce s-au convins că acest camion a funcţionat ireproşabil timp de 4 luni, creatorii săi au anunţat acum datele complete, dar şi faptul că vor mai crea alte asemenea camioane.
Camionul pe care-l vedem în imagini a fost un Volvo FH16 8x6 la bază, iar după ce a adunat pe odometru un parcurs de ordinul milioanelor, a fost convertit la propulsia electrică de către start-up-ul australian Janus Electric, despre un alt camion de 97 tone al cărora am scris în luna martie 2023. Ei bine, camionul despre care vorbim azi a fost creat ulterior, în aprilie, şi de atunci până în prezent a funcţionat în flota companiei miniere OZ Minerals din Australia, cumpărată între timp de BP. După 4 luni de funcţionare monitorizată, camionul electric şi-a confirmat fiabilitatea, iar astfel creatorii său au anunţat deja public informaţiile depline despre acesta.
Foto: Atelierul celor de la Janus Electric, unde se convertesc camioane de orice marcă

Camionului Volvo i-a fost scos motorului diesel original de 16 litri, iar în locul lui a fost montat un electromotor de mare putere, care dezvoltă 720 CP şi 2.500 Nm. Această forţă imensă i-a permis camionul să poată tracta în continuare trei remorci, într-o garnitură de tren de uscat cum doar în Australia se întâlneşte. Masa totală admisă a întregii garnituri e de 170 tone, dar de facto, cu transporturile pe care le face acest camion în munca sa, ea e de 160 tone!
Pentru a putea tracta o asemenea greutate, a rămas prezentă tracţiunea mecanică originală a camionului pe toate cele 3 punţi spate, dar şi cutia de viteze de 12 trepte. Creatorii săi spun că în aceste luni de test el a demonstrat că poate face munca exact ca un camion diesel, fără limitări de putere sau alte eventuale probleme.
Camionul a primit şi un set de baterii, care însumează 620 kWh capacitate de stocare. Cu această energie, trenul de uscat are o autonomie reală cuprinsă între 200 şi 400 km, iar ruta pe care o face în munca sa are 165 km, între mina Carrapateena şi portul Whyalla. În port există o priză de încărcare pe care camionul o foloseşte doar cât are loc descărcarea. Conceptul bateriilor din sistemul de propulsie al Janus Electric, însă, presupune că bateriile pot fi uşor schimbate cu altele încărcate, când camionul ajunge la mină. Iar astfel, acest camion electric operează 2-3 tururi până în port şi înapoi, pe parcursul unei zile de muncă, ceea ce înseamnă 330 km pe un tur şi o distanţă zilnică parcursă de minim 660 km şi maxim 990 km. Cu un camion electric de 160-170 tone!
Foto: Schimbarea bateriilor, suprinsă la un alt camion modificat de Janus Electic

Astfel, în cele 4 luni de muncă, acesta a parcurs zeci de mii de kilometri deja. Chiar dacă am estima o medie de 700 km pentru zilele lucrătoare, tot am ieşi pe la 13-14 mii km parcurşi lunar, iar în 4 luni se pare că acesta a adunat deja cam 50 mii km parcurşi!
Şi dacă asta pare mult, compania minieră care-l exploatează spune că acum îl va exploata 24 ore din 24, punându-l şi pe ture nocturne. Până acum n-a putut s-o facă, din cauza regimului de testare în care se afla camionul. Acum, odată cu finalizarea testării, camionul electric va munci practic fără oprire, 24/24, 7 zile din 7!
0
8,681
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!