Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) O manevră de schimbare bruscă a benzii, fără a privi în oglinzi, a doborât un motociclist în traficul din Chişinău

11 Septembrie 2023 - 10:40
Redacţia PiataAuto.md
O manevră aproape clişeică, dar totodată atât de elocventă, de schimbare bruscă a benzii, fără a privi în oglinzi, care să mai fie poziţionate şi la ughiul corect, a doborât azi dimineaţă un motociclist în traficul din Chişinău, pe bulevardul Mircea cel Bătrân. După căzătura suferită din neatenţia evidentă a conducătorului maşinii, motociclistul a rupt oglinda dreaptă a maşinii.
Din păcate, şoferul din Honda a făcut o manevră neasigurată şi neanunţată, fără a aprinde indicatorul dreapta şi fără a privi în oglinzi la traficul de alături. Or, motociclistul putea şi trebuia să fie văzut de acest şofer, înainte de a schimba banda, acesta din urmă având o viteză moderată şi circulând regulamentar.
Totuşi, schimbarea bruscă a benzii maşinii nu i-a lăsat motociclistului prea mult spaţiu şi timp de manevră, iar el a tamponat maşina în uşa dreaptă, s-a dezechilibrat şi a căzut. Din fericire, motociclistul nu a fost rănit de această dată, datorită vitezei moderate, dar oricum e o căzătură care poate lăsa traume la picioare şi daune la motocicleta zgâriată de asfalt. Şi orice asemenea manevră a unei maşini poate sfârşit oricând cu urmări mai grave.
Vezi întregul moment surprins mai jos de o cameră de bord.

Sursa video: Telegram / StopHam Moldova
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter