Lucid e gata de lansarea celui de-al doilea model al său, SUV-ul electric Gravity, care promite parametri dincolo de tot ce există pe piaţă

20 Octombrie 2023, 12:45
Redacţia PiataAuto.md
Lucid Motors a anunţat acum un an că pregăteşte cel de-al doilea model al său în gamă, care va fi un SUV electric, cu numele Gravity. În ultimul an, cei de la Lucid au muncit la pregătirea acestui model cu o abordare minuţioasă la nivel de inginerie, iar acum aceştia au anunţat şi data premierei noului model, dar şi când acesta va fi plus în producţia de serie.
Astfel, Lucid Gravity îşi va face premiera publică la 16 noiembrie, la salonul auto de la Los Angeles şi promite parametri tehnici „dincolo de tot ce există pe piaţă”. Şi, uitându-ne chiar şi în ingredientele tehnologice pe care Lucid le are deja dezvoltate, putem constata cu uşurinţă că această promisiune e una cât se poate de realistă.
Dacă în zona supercar-urilor electrice avem puteri de până la 1.914 CP pe RImac Nevera şi câteva promisiuni de a o depăşi, iar în zona sedanurilor există deja mai multe modele de peste 1.000 CP lansate, atunci în liga SUV-urilor mari deocamdată Tesla Model X Plaid e regele puterii, cu 1.020 CP. L-am putea menţiona pe BYD YangWang U8 aici, cu 4 electromotoare de 1.100 CP, dar deocamdată acolo bateria e mică, din cauza existenţei unui motor cu ardere internă în rol de generator. Ceilalţi nu s-au prea avântat pentru că greutatea mai mare şi centrul de greutate ridicat fac mai dificilă sarcina de a ţine sub control o asemenea putere.
Iar Lucid Gravity poate face uz cu uşurinţă de sistemul de propulsie al lui Air Sapphire, care a fost arătat lumii întregi în august şi care are 1.234 CP, scoşi din 3 electromotoare. Sedanul Lucid cu o asemenea putere are nevoie de doar 1,89 secunde pentru a accelera de la 0 la 60 mile pe oră (96 km/h), iar dacă SUV-ul Gravity va atinge parametri din zona a circa 2,2 secunde va fi deja o adevărată senzaţie.
Foto: Lucid Air Sapphire

Totodată, Lucid Gravity promite să fie şi un SUV practic, spaţios, pe care să şi-l dorească cu ardoare foarte mulţi oameni. Acesta va avea şi versiuni care ţintesc o autonomie de circa 800 km, iar judecând după faptul că sedanul Lucid Air are asemenea versiuni, omologate la peste 800 km conform standardelor mai stricte ale EPA, atunci putem din nou să calificăm şi această promisiune drept realistă.
Interiorul lui Lucid Air, probabil va sta la baza SUV-ului Gravity

Prin urmare, foarte curând va exista un nou SUV electric cu parametri de lider absolut în lumea auto, cel puţini până apare alt model care să-l devanseze. Lucid spune că după debutul public de acum, vor demara precomenzile, iar producţia de serie va începe în ultimul trimestru al anului viitor.
0
5,935
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!