Cum arată în prezent lucrările al cel de-al doilea pod de pe şoseaua Balcani de lângă Chişinău, construit în locul celui demolat

5 Noiembrie 2023, 09:32
Redacţia PiataAuto.md
Construcţia primului pod nou de pe traseul M1 de lângă Chişinău, şoseaua Balcani, parte din centura Chişinăului, în apropriere de intersecţia cu sens giratoriu de la Calea Ieşilor, a durat 6 ani, deşi acel pod avea o lungime efectivă de 60 metri. În acest an circulaţia a fost direcţionată deja pe podul nou, iar podul vechi a fost demolat cu ideea de a construi un altul nou în locul lui, iar ulterior să existe două poduri paralele, pentru ca fiecare sens de circulaţie să aibă podul său. Fireşte, în momentul anunţării acestor lucrării, apăruseră multe întrebări în public, dacă nu cumva şi aici va fi vorba de 6 ani sau mai mult, dată fiind şi demolarea necesară a podului vechi. Acum Administraţia de Stat a Drumurilor a publicat informaţi despre starea actuală a lucrărilor, însoţite de imagini cu şantierul actual, anunţând totodată şi când vor fi gata lucrările.
Astfel, aflăm că podul vechi a fost complet demolat, cu tot cu un pasaj de cale ferată existent anterior. Ulterior, s-a pregătit terenul pentru lucrările de fundaţie la zonele unde urmau să fie montaţi pilonii noului pod.
Fundaţia a două dintre grupurile de piloni a noului pod a fost deja realizată complet, încă unul are lucrările de pregătire executate. S-au făcut şi lucrări de armare a nodurilor de îmbinare, acum sunt în execuţie şi fundaţiile următorului grup de piloni.
Deci, practic sunt în toi lucrările la pasajul de cale ferată, la fundaţiile viitorului pod, iar alături se pot vedea deja şi căile de acces construite. După asta va urma instalarea pilonilor noului pod şi a traverselor acestuia, pentru a se construi deja zona părţii carosabile.
Cel mai important, ASD promite că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2024, deci doar noul pod ar trebui să fie gata în doar un an şi jumătate de la startul lucrărilor, nu 6 ani, ca şi precedentul, chiar dacă aici se fac şi lucrări adiţionale.
0
8,598
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!