Un şofer de camionetă cu platformă din Marea Britanie a fost amendat de poliţie pentru că transporta o maşină electrică prea grea

14 Februarie 2024, 11:52
Redacţia PiataAuto.md
O situaţie neobişnuită, dar foarte curioasă pentru timpurile noastre cu tot mai multe maşini electrice, e raportată de poliţia din regiunea Manchester din Marea Britanie. Aceştia au observat în trafic în şofer de camionetă cu platformă, care transporta un Porsche Taycan electric, iar camioneta părea vizibil dezechilibrată, cu puntea spate prea lăsată, semn al unei încărcături prea grele.
Camioneta circula pe autostrada M62 de lângă Manchester, chinuindu-se să menţină un ritm de deplasare decent pe autostrada intens circulată, când a fost tras pe stânga de poliţia din Marea Britanie, într-o zonă adiacentă.
Fireşte, greutatea maxim admisă era depăşită cu mult, iar aici intervine cel mai curios aspect. Camioneta, un Mercedes Sprinter, e una ce nu are roţi duble pe puntea spate, ci unitare, semn că se încadrează într-o masă totală de până la 3,5 tone.
Dacă de obicei o asemenea camionetă cântăreşte circa 1,9-2,0 tone, ea poate transporta maşini de greutate mai mică sau medie, de până la 1,5-1,6 tone, pentru maşinile mai mare existând camionete din următorul segment ierarhic de masă admisă. Spre exemplu, camioneta ar putea transporta un Mercedes C-Class W205, care cântăreşte de obicei între 1,4 şi 1,6 tone, sau un Porsche 911. Şoferul de camionetă din Marea Britanie, însă, se pare că n-a luat în calcul că un Porsche Taycan Turbo e o maşină electrică, mult mai grea.
De fapt, un Porsche Taycan Turbo porneşte de la o greutate proprie de circa 2,35 tone, iar dacă mai are ceva la bord poate atinge cu uşurinţă şi 2,5 tone. Greutatea maxim admisă a modelului electric, cu tot cu sarcina de la bord, e de aproape 2,9 tone. Astfel, când poliţiştii au pus camioneta cu Porsche pe cântar, au constatat că aceasta cântărea 4.840 kg, cu 38,2% mai mult decât clee 3.500 kg admise. Mai mult ca atât, greutatea ce apăsa pe puntea spate era de 3.360 kg, norma pe această punte fiind depăşită cu 49,3%!
Aşadar, poliţia i-a emis o amendă şoferului şi i-a interzis deplasarea mai departe, fiind nevoie de un alt camion mai mare pentru a prelua Porsche-ul electric. Şoferului i-au fost oferite îndrumări de a nu mai transporta maşini electrice niciodată, decât dacă are vreo excepţie super uşoară, sau să treacă în următoarea categorie ierarhică de greutate, cu o camionetă cu punţi duble. Însă maşinile electrice de 2,35-2,70 tone de greutate proprie n-au cum să fie transportate pe asemenea platforme de camionete mici.
1
2,196
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!